vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTProblemele orelor online (I)

Problemele orelor online (I)

♦ Orele online au intrat brusc în viaţa copiilor, profesorilor şi părinţilor, iar provocarea este uriaşă pentru că mulţi nu au resurse, iar cei care le au sunt copleşiţi de sarcini

Cursurile online sunt complicate și trebuie abordate diferit, în funcție de vârsta elevului. Astăzi vom discuta despre elevii de la clasele I-IV, urmând să tratăm într-un material separat elevii mai mari.

Specialiștii spun că la grădiniță, clasa pregătitoare, clasa I și chiar în clasa a II-a nu se poate lucra numai online, deoarece expunerea la ecran e dăunătoare – în special pentru formarea competențelor de comunicare. Până la opt ani, partea de cunoaștere este limitată, iar un copil normal de curios se poate descurca ușor cu informațiile. În această perioadă trebuie formate, în schimb, foarte multe deprinderi și abilități care presupun interacțiune directă, cea online nefiind suficientă și eficientă. De exemplu, trebuie exersate concret și direct, cu fiecare copil în parte, anumite deprinderi legate mai ales de coordonare – de exemplu: coordonare ochi-mână la scrierea literelor; copiii trebuie să fie fizic împreună cu profesorul și cu alți copii, pentru a-și forma deprinderi de comunicare verbală și interacțiune socială etc.

„Teme pentru părinţi”

Soluția la îndemână este să se lucreze online cu părinții, dar foarte multe cadre didactice spun că nu pot transforma părinții în profesori de urgență. Pe de altă parte, mulți părinți spun că în fiecare seară trebuie să stea cu copiii și să confecționeze diverse chestii pentru școală, primite de copii ca temă, care de fapt sunt „teme pentru părinți”.

Dincolo de aceste cerințe didactice, la noi a mai apărut problema lipsurilor dotării necesare pentru ore online.

Ore pe internet cu fişe lăsate la poartă

Carmen Maria Hemen, director adjunct al Liceului Todireni, predă la o clasă a III-a. Din cei 28 de copii din clasă, doar doi au calculator, iar părinţii nu-şi permit să achiziţioneze tablete sau să facă abonamente la internet. „Ne străduim foarte mult. Unele familii nu au nici măcar un telefon mobil obişnuit. Nu reuşesc să interacţionez cu toţi copiii online. Am un părinte care mi-a zis că nu-şi poate permite să facă la telefon cost suplimentar, pentru că nu are cu ce plăti. Un alt elev mai are trei surori, iar mama lor mi-a spus că trebuie să facă lecţii pe rând. Ei mai lucrează pe caietele speciale şi vorbim la telefon despre rezolvarea corectă a unor exerciţii. Sunt câţiva copii pe care va trebui să îi vizitez la domiciliu, de la distanţă”, a afirmat Carmen Maria Hemen.

Pentru copiii care nu au cum să participe la orele online sunt realizate fişe de lucru de către învăţători, care sunt lăsate în anumite puncte, la magazin sau la poarta casei părinţilor, în mediul rural, mai ales. Potrivit oficialului, chiar şi în aceste condiţii grele, orele online rămân în acest moment cea mai sigură soluţie. „Nu îi stresez. Cel mai important este să fie sănătoşi. Folosesc mult platformele care acum oferă gratuit materiale pentru lecţii online. Sunt binevenite. Avem suportul colegilor, al inspectorilor şcolari”, a spus Carmen Maria Hemen.

La Prăjeni, elevii din clasele I-IV folosesc mai mult telefoanele părinţilor. „Elevii din clasele I-IV sunt mai activi şi mai conştiincioşi comparativ cu colegii lor de la gimnaziu. Pentru copiii din familiile care nu au posibilităţi materiale pentru a cumpăra telefoane, se asigură fişe de lucru. Şi cu internetul sunt probleme. Avem două sate, Miletin şi Lupăria, unde abia se pune internet fix. Până acum, acolo părinţii foloseau numai datele mobile”, a declarat Lăcrămioara Bîrsanu, directorul Şcolii Prăjeni.

Situaţie mai bună în mediul urban

În mediul urban situaţia este oarecum diferită. „Noi am făcut un grup pe whatsapp, acolo dăm temele, acolo discutăm şi lucrăm pe Zoom. Ne vedem zilnic câte două ore. I-am împărţit în două grupe, pentru că sunt mulţi şi discutăm ce probleme avem, ce nu am înţeles. Acum suntem în perioada de recapitulare dar, din ce am mai discutat şi cu alţi colegi, nu este eficienţa orelor care se desfăşoară tradiţional, pentru că nu reuşim să facem decât a zecea parte dintr-o oră în şcoală”, a declarat Florentina Dănilă, profesor la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”.

Elevii la care predă cadrul didactic botoşănean sunt în clasa a IV-a şi deja cu ei s-a stabilit un ritm de lucru. „Ai noştri sunt mari, e mai uşor de lucrat cu ei. Noi facem ore după amiază, pentru că nu toţi au telefoane sau laptopuri şi atunci aşteaptă să vină părinţii de la serviciu. Am dat în plus teme de creativitate, la abilităţi. La fiecare sfârşit de săptămână le-am dat teme culinare şi aici au fost foarte încântaţi şi au făcut cu părinţii, minciunele, pâine, sarmale, sărăţele, salată de fructe. Acestea au fost cele mai încântătoare teme pentru că au lucrat în bucătărie alături de părinţi. Chiar şi băieţii au făcut temele culinare”, a precizat Florentina Dănilă.

Elevii sunt, însă, supăraţi că nu au posibilitatea să participe la cursul festiv de încheierea ciclului de învăţământ. „Le este foarte dor şi noi ne-am fi dorit, măcar un pic să ne mai vedem, dar dacă aşa sunt ordinele… Ne-au prins foarte rău, la sfârşit de ciclu primar. După cinci ani cât am fost împreună şi am făcut tot felul de activităţi, sunt foarte necăjiţi că nu pot să aibă o petrecere de final, dar astea-s condiţiile”, a mai spus Florentina Dănilă.

Alte cadre didactice s-au plâns că la clasele lor intră foarte puţini copii în online. „Deşi elevii din învăţământul primar sunt mult mai conştiincioşi, mulţi părinţi sunt atât de apăsaţi de probleme, încât la unii şcoala a rămas pe ultimul loc. Avem părinţi care au plecat de două luni în străinătate, la muncă, şi au lăsat copiii la bunici, care nu prea au cum să-i ajute cu orele online”, a declarat un învăţător botoşănean.

„Ce faci când ai doi copii şi un singur calculator?”

Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean a fost postat un anunţ vizând platformele educaţionale online care să îi ajute pe profesori şi elevi în această perioadă.

Edificator în mutarea orelor în mediul online este mesajul unei mămici scris pe o reţea de socializare. „Ar fi bine dacă am găsi toate lecţiile pe o singură platformă şi nu ar trebui să intrăm pe toate aplicaţiile posibile şi imposibile. Un copil în ziua de azi trebuie să aibă cont de Facebook, adresa de mail, cont pe classroom, Zoom, Microsoft teams, şapte grupuri diferite de Whatsapp şi poate tot nu ar fi de ajuns. Trebuie să urmărească şi să verifice toate acestea, să vadă ce teme are şi dacă a trimis totul aşa cum i s-a cerut şi unde i s-a cerut. Şi bineînţeles dacă nu trimiţi tema la timp, se consideră că nu îl interesează pe elev munca profesorului. Şi ce faci când ai doi copii, un singur calculator şi lecţiile online se desfăşoară la aceeaşi oră???

Cert este că, dincolo de eforturile învățătorilor, învățământul online i-a prins pe români complet nepregătiți și nu prea dă roade, deși eforturile tuturor celor implicați sunt lăudabile. Însă vârsta copilașilor face necesară prezența fizică a elevului la școală și o relație directă învățător-elev, pentru a avea rezultate.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...