spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTTânărul mort în accidentul din Vrancea condus pe ultimul drum de familie...

Tânărul mort în accidentul din Vrancea condus pe ultimul drum de familie şi zeci de prieteni

La doar 27 de ani, Gabriel Feclistov şi-a luat rămas bun de la familie, prieteni şi de la viaţa chinuită, dar cinstită, pe care a dus-o. Crescut de mic în grija statului, pentru că mama sa nu a putut să le ofere lui şi surorilor mai mari un trai decent, Gabriel nu a renunţat niciodată la luptă şi a încercat să îşi croiască singur un drum în viaţă, însă visele i-au fost năruite într-o fracţiune de secundă. Tânărul, decedat într-un accident cumplit în judeţul Vrancea, a fost condus pe ultimul drumul de sora lui mai mare, mama, cei doi fraţi mai mici şi peste 100 de prieteni, cunoştinţe, dar şi oameni care au auzit de drama sa.

Trupul neînsufleţit al lui Gabriel a fost depus la capela cimitirului Pacea, unde a fost adus chiar de sora lui mai mare, cea cu care a ţinut cel mai mult legătura în tot acest timp, iar înmormântarea a avut loc duminică la amiază. De o parte din costurile înmormântării s-a ocupat sora tânărului, iar de cealaltă parte s-au ocupat membrii familiei şoferului care a provocat accidentul, acolo unde Gabriel muncea vânzând legume. De altfel, accidentul cumplit care i-a adus sfârşitul a avut loc chiar când acesta se îndrepta spre casă cu o dubă cu legume şi fructe, cumpărate din sudul ţării pentru a le vinde la piaţă.

Zeci de tineri au fost în fiecare zi la priveghiul tânărului mort în accident, aceştia fiind în stare de şoc după ce au primit vestea cumplită. „A fost necăjit, dar a fost mai om decât mulţi care au averi. Era săritor, muncitor şi făcea tot posibilul să ajute pe oricine îi cerea ajutorul. Ne uităm la sicriu şi tot nu ne vine să credem. Tot timpul s-a luptat să aibă o viaţă mai bună şi a fost un om cinstit şi corect”, a spus o tânără care a luat parte la priveghi.

După ce a muncit câţiva ani în Italia, Gabriel a locuit, în ultima perioadă, împreună cu mama lui. „Ei au ţinut tot timpul legătura. Ea a trebuit să renunţe la copiii mai mari pentr că atunci Statul nu o lăsa să aibă grijă, pentu că nu avea casă. Apoi, după e Gabriel a crescut, ei au ţinut tot timpul legătura şi în ultimii ani locuia împreună cu ea”, a spus o soră a tânărului, care s-a ocupat de înmormântarea lui.

Tragedie în drum spre casă

Tragedia în urma căreia şi-a pierdut viaţa Gabriel a avut loc miercuri, în timp ce acesta se întorcea, împreună cu alţi doi botoşăneni, din sudul ţării. Tânărul, se afla pe locul din dreapta al autoutilitarei cu numere de Botoşani care s-a izbit violent într-un utilaj pentru tuns iarba, care mergea pe marginea drumului. Impactul a fost chiar pe partea dreaptă, acolo unde se afla tânărul, acesta rămânând încarcerat în maşină. Acesta a fost scos de pompieri dintre fiarele contorsionate, în stare de inconştienţă şi cu multiple traumatisme şi leziuni.

Tânărul a fost transportat la Urgenţe, însă după câteva ore a intrat în stop cardio-respirator din cauza leziunilor suferite, iar medicii au fost nevoiţi să constate decesul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...