spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTViolator periculos ajuns în libertate din cauza birocrației

Violator periculos ajuns în libertate din cauza birocrației

. Botoșăneanul Zeno Irinel Havârneanu, unul dintre cei mai periculoși infractori din Europa, arestat săptămâna trecută la Suceava după ce ar fi abuzat sexual de o fetiță în vârstă de 13 ani, a ajuns să comită noua infracțiune pe fondul birocrației din Ministerul de Justiție și a procedurilor internaționale extrem de greoaie.

Făcut scăpat din pricina pandemiei

Arestat în februarie a.c.la Timișoara, în baza unui mandat european de arestare emis de Tribunalul din Cagliari, Zeno Irinel Havârneanu urma să fie predat autorităților judiciare italiene, pe numele lui existând un mandat de executare a unei pedepse de 4.320 de zile de închisoare pentru viol. Motivul – pe 11 noiembrie 2007 el ar fi violat o localnică, sub amenințări cu moartea. În 12 februarie a.c., imediat după ce l-au capturat, polițiștii timișoreni au anunțat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, procurorii sesizând instanța de judecată. Totodată, magistrații timișoreni au anunțat autoritățile italiene, prin intermediul Ministerului Justiției Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară – Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală, comunicând reținerea botoșăneanului. Ba mai mult, au solicitat informații privitoare la mandatul european. Italienii au comunicat toate datele și păreau să fie interesați de preluarea lui Zeno Irinel Havârneanu, doar că, pe fondul pandemiei de coronavirus care făcea deja ravagii în Peninsulă, autoritățile străine nu au mai făcut niciun demers oficial pentru a-l prelua pe bărbat. În schimb, au solicitat ca pedeapsa primită în Italia să fie recunoscută în România, iar Zeno Irinel Havârneanu să execute condamnarea într-un penitenciar din țară.

Doar că cererea italienilor, trimisă tot la Ministerul Justiției, nu a mai ajuns la Curtea de Apel Timișoara într-un termen rezonabil. Așa se face că pe 25 martie a.c., când mandatul european de arestare emis pe numele lui Zeno Irinel Havârneanu și validat de Curtea de Apel Timișoara a expirat, botoșăneanul a fost eliberat. Paradoxal, cererea italienilor de recunoaștere a pedepsei în România a ajuns în atenția magistraților abia la începutul lunii iulie a.c., adică după mai bine de trei luni, dar nu la Timișoara, ci la Curtea de Apel Suceava pe motiv că această instanță trebuie să decidă dacă botoșăneanul va face sau nu pușcărie în țară pentru fapta comisă în Italia. Procedurile au mai durat încă câteva zile, iar pedeapsa a fost recunoscută abia pe 20 iulie a.c.

Ultima victimă, o copilă de 13 ani

A fost însă prea târziu. Pe 10 iulie a.c., în timp ce se afla în municipiul Suceava, Zeno Irinel Havârneanu ar fi acostat o fetiță în vârstă de 13 ani,. Ar fi convins-o să-l conducă în apartamentul în care locuia, sub pretextul că trebuie să verifice instalaţia de apă. Odată ajuns în locuință, individul a agresat-o sexual și a amenințat-o mai apoi cu moartea să nu povestească cuiva cele întâmplate. Cazul a ajuns totuși în atenția polițiștilor suceveni, iar în urma investigațiilor anchetatorii au ajuns la concluzia că principalul suspect ar fi botoșăneanul în vârstă de 45 de ani. Capturarea lui Havârneanu a avut loc după o anchetă care a durat aproape trei săptămâni, individul fiind reținut în municipiul Iași, unde ajunsese între timp. Se cazase într-o pensiune, dar a fost ridicat a doua zi, în zori. Anchetatorii au stat pe urmele lui, monitorizându-i toată activitatea, până în momentul în care au primit rezultatele unei expertize ADN, care indicau limpede că el este principalul suspect. Ridicat pe 30 iulie de la pensiunea din Iași, bărbatul a fost dus în fața magistraților și arestat preventiv a doua zi.

Interesant este că în timp ce polițiștii îi urmăreau mișcările, după ultima agresiune sexuală din Suceava, Zeno Irinel Havârneanu a aflat de sentința prin care Curtea de Apel Suceava a recunoscut pedeapsa primită în Italia și a făcut apel, astfel că cererea italienilor va fi analizată și de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă acea condamnarea va fi validată, botoșăneanul ar urma să fie încarcerat din nou. Doar că mișcarea hârtiilor dintr-un departament în altul a făcut ca individul să comită o altă faptă. Asta în condițiile în care istoricul infracţional al lui Havârneanu dă fiori. În urmă cu aproape două decenii, abia eliberat din penitenciar unde a stat închis pentru alte fapte, el a urcat la volanul unei maşini, deşi nu avea permis de conducere, şi a fost prins de poliţişti. Se întâmpla în 2007 și, ca să nu ajungă iar în puşcărie, el a fugit Italia. Doar că între timp, procurorii DIICOT din Botoșani au aflat că acesta făcea parte și dintr-o grupare infracțională de trafic de persoane și l-au dat în urmărire internațională. Arestat în primă fază de italieni, după violul comis în Cagliari, el a fost plasat în arest la domiciliu, dar a fugit în Marea Britanie, unde a comis un alt viol urmat de moartea victimei. Abia autorităţile britanice au reuşit să-l captureze. Pedeapsa primită a fost închisoare pe viață, dar a fost eliberat condiționat și extrădat în România, unde a fost preluat de procurorii DIICOT și trimis în judecată. În urma procesului, el a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane, dar a fost eliberat din nou la începutul acestui an, când urma să fie extrădat în Italia.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...