duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTAu fost afişate rezultatele la Bacalaureat, sesiunea august - septembrie

Au fost afişate rezultatele la Bacalaureat, sesiunea august – septembrie

Ministerul Educaţiei a anunţat astăzi, 2 septembrie, rezultatele obţinute de candidaţii care au susţinut probele din cadrul Bacalaureatului, sesiunea august – septembrie.

La nivelul județului Botoşani, cea mai mare medie este 8,71. Probele scrise au fost susţinute de 724 de candidați, 302 obţinând medii peste 6.00. Rata de promovare la nivelul judeţului este de 41,6%. La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor.

Candidații nemulţumiţi de rezultate au posibilitatea să depună contestaţii astăzi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Lucrările ale căror note vor fi contestate vor fi reevaluate în perioada 3 – 4 septembrie, urmând ca rezultatele finale să fie anunţate pe 5 septembrie.

Rezultatele obţinute de candidaţii botoşăneni pot fi vizualizate aici.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
25.6 ° C
25.6 °
25.5 °
42 %
0.7kmh
0 %
D
31 °
lun
31 °
mar
31 °
mie
30 °
J
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...