sâmbătă, februarie 8, 2025
AcasăLocal BTPărinţii şi patru copii internaţi din cauza Covid-19

Părinţii şi patru copii internaţi din cauza Covid-19

Jumătate din persoanele diagnosticate cu Covid în ultimele 24 de ore sunt din aceeaşi familie. Nu mai puţin de şase membri ai unei familii, părinţii şi patru copii, au fost internaţi din cauza Covid19.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Cei şase au fost diagnosticaţi după ce s-au întors din vacanţă. Mai întâi au fost confirmaţi adulţii. Apoi au fost testaţi şi cei patru copii, cu vârste între un an şi patru luni şi 18 ani. Toţi au fost internaţi pe secţia de boli infecţioase.

În total, 12 botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Botoșani. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) 1348 de botoşăneni au fost diagnosticaţi până în prezent cu Covid19.

De marți, de la ora 10:00, până miercuri la aceeași oră, au fost prelucrate 314 probe biologice recoltate unor persoane din județ, în vederea depistării Covid-19, în unitățile spitalicești din Botoșani.

Numărul cazurilor active în prezent a crescut la 118. Incidența per mia de locuitori se menține la 0,21.

La nivel național, județul Botoșani se menține pe locul 26, privind numărul de infectări, potrivit statisticii centrale.

Grupul de Comunicare Strategică a confirmat miercuri 1.298 de noi cazuri COVID în Români în ultimele 24 de ore, în creștere față de ieri, când fuseseră înregistrate 1.053 de cazuri noi. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 675 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. A crescut însă și numărul testelor efectuate: 26.816 de teste, comparativ cu cele peste 22.000 făcute ieri. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.852.088 de teste.

40 de decese COVID

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate și 40 de decese (27 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din ţară. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 40 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Până astăzi, 3.721 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

519 pacienți internați la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.147.

Dintre acestea, 519 sunt internate la ATI, în scădere ușoară față de ieri, când cifra atinsese un prag fără precedent – 522. Pe teritoriul României, 9.836 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.848 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.553 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-2.2 ° C
-0.4 °
-2.2 °
82 %
0.7kmh
43 %
sâm
2 °
Dum
2 °
lun
1 °
mar
1 °
mie
-3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care o iei cu camionul pe un drum care pare liber și ajungi în fața poliției.

EDITORIAL

O bună bucată de timp am fost adeptul ideii că pensionarii, sau buneii cum îi mai numesc unii politicieni pentru a-i sensibiliza, constituie principala...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă stau și mă gândesc, Ținuta lor este justă Pentru că este firesc Bărbații să umble-n ... fustă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...