vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTPetrecere în noapte stricată de jandarmi cu amenzi de 1.500 de lei

Petrecere în noapte stricată de jandarmi cu amenzi de 1.500 de lei

Doi bărbați din cartierul Parcul Tineretului, care s-au pus pe chefuit în plină noapte, deranjându-i pe ceilalți locatari, au fost sancționați de jandarmi. Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, petrecerea în aer liber soldându-se cu amenzi în valoare de 1.500 de lei.

Când s-au trezit cu forțele de ordine lângă ei, petrecăreții au ripostat, iar unul dintre ei a început să-i amenințe și să-i înjure pe jandarmi. Prin urmare, unul dintre ei a fost amendat cu 300 de lei, iar celălalt, mai rău de gură, s-a ales cu amenzi care totalizează 1.200 de lei, sancțiunile fiind aplicate pentru tulburarea liniștii și ordinii publice dar și adresarea de injurii și amenințări la adresa forțelor de ordine în momentul intervenției acestora.

„Recomandăm cetățenilor să apeleze numărul unic de urgență 112 în situații similare, pentru ca intervenția organelor abilitate să se producă în cel mai scurt timp și să aibă efectul scontat”, spun reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...