luni, mai 29, 2023
AcasăLocalMoartea tânărului diagnosticat cu Covid anchetată de procurori

Moartea tânărului diagnosticat cu Covid anchetată de procurori

Cazul de la Flămânzi, unde un bărbat de 37 de ani a decedat după ce a fost victima unei agresiuni, a fost preluat de procurori. Bărbatul a decedat, luni dimineaţă, în spital, din cauza unei rupturi de splină.

Acesta a fost victima agresiunii unui vecin de 25 de ani, care l-a lovit puternic în zona abdominală. Bărbatul nu a mers la spital, iar în decurs de o lună, leziunea splinei s-a agravat. Aceasta a sângerat în continuu, iar sângele s-a acumulat în cavitatea abdominală. Ajuns la spital în stare critică, la o zi de la internare a decedat, după o operaţie de urgenţă. La internare, însă, a fost testat pentru Covid, iar rezultatul a venit pozitiv. Astfel, tânărul a fost trecut de Direcţia de Sănătate Publică pe lista deceselor cauzate de Covid19. Medicii au spus din start că decesul bărbatului a intervenit ca urmare a leziunii la splină, provocată de un traumatism. Acest lucru i-a făcut să declare că moartea a fost una violentă. Cu toate acestea, bărbatul a fost declarat deces Covid.

Între timp, Poliţia a solicitat efectuarea unei autopsii, care a confirmat spusele chirurgilor. Ruptura de splină a fost cea care a dus la deces, timp de o lună aceasta sângerând continuu. Din acest motiv, încadrarea juridică a fost schimbată, iar cazul a fost preluat de procurori. „Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Competenţa a fost declinată pentru infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul e cuvânt al IPJ Botoșani.

Procurorii botoşăneni vor trebui acum să stabilească dacă vecinul care l-a agresat poate sau nu fi pus sub acuzare.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
12.3 ° C
16.6 °
11.7 °
78 %
2kmh
13 %
lun
23 °
mar
23 °
mie
22 °
joi
25 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Coboară pe scara de incendiu doar cei care sunt în formă.

EDITORIAL

Situația actuală din învățământ generează o mie și una de dispute. Cei din sistem susțin, bătându-se cu pumnul în piept, că au dreptate, că...

EPIGRAMA ZILEI

Hai să dăm mână cu mână Cei cu cinstea într-o ... rână, Să-nvârtim hora hoției Pe cuprinsul României... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...