joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTNoaptea devoratorilor de petarde. A început bubuiala în oraș

Noaptea devoratorilor de petarde. A început bubuiala în oraș

A început teroarea petardelor. De la începutul săptămânii, cum se lasă întunericul, petardele și pocnitorile încep să explodeze în Parcul Tineretului. Bubuiturile au început progresiv, iar seara trecută acestea au depășit limita suportabilității. Nu doar cei cu probleme cardiace sunt afectați, pentru că zgomotele neașteptate au ajuns să încordeze nervii și celor mai stăpâni pe sine. Și asta pentru că seară de seară domeniul public se transformă, pentru ore în șir, într-un câmp de zgomote infernale. „Vom monitoriza mai atent zona”, a spus Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Cu toate acestea, oamenii care locuiesc în zonă spun că nu au văzut de zile bune echipajele forțelor de ordine.

Articolele pirotehnice folosite doar de pirotehnicieni

Legea permite doar folosirea de obiecte pirotehnice de distracție foarte mici de tipul artificiilor – steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifăclii, minisori, inele de foc și sateliți. Toate celelalte articole pirotehnice de divertisment, care sunt destinate utilizării în exterior, nu pot fi mânuite decât de către pirotehnicieni. Abaterea de la această prevedere atrage după sine o pedeapsă de 3 luni pana la 1 an de închisoare.

Petardele interzise în apropierea locuințelor

Comercianții nu pot vinde, în mod legal, niciun fel de artificii copiilor sub 16 ani. La fel, folosirea lor de către minori este strict interzisă, mai ales la o distanță mai mică de 50 metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 metri față de cele cu peste 4 niveluri, la o distanță mai mică de 500 metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze. În lege mai scrie ceva, negru pe alb – „Nu sunt permise pocnitorile, petardele și obiectele zburătoare luminoase”. Cei care vând sau cumpără articole pirotehnice interzise prin lege sunt pasibili de închisoare de la trei luni la 1 an.

Copiii, clienții fideli ai vânzătorilor de petarde

Cu toate acestea, respectarea distanței de 50 metri și 100 de metri e o poveste. Se aruncă pocnitori peste tot, iar acest lucru s-a văzut și anii trecuți. Asta pentru că părinții sunt primii care nu iau măsuri. S-a ajuns ca un număr mare de copii de gimnaziu să aibă acces la aceste materiale pirotehnice ca și când ar fi niște pistoale cu apă. De altfel, juniorii fără buletin sunt cei mai fideli clienți ai comercianților de petarde.

Oameni mutilați de petarde

În ultimii ani, cazurile de leziuni grave, oculare, provocate de petarde, au fost nenumărate. Mai mulți copii și adolescenți și-au pierdut vederea din cauza jocului iresponsabil cu petarde. Asta deși Legea privind regimul materiilor explozive interzice toate aceste articole primejdioase, care pot produce, oricând, accidente, mutilări fizice.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...