spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTFocul face prăpăd în județ. Încă o locuință distrusă de flăcări

Focul face prăpăd în județ. Încă o locuință distrusă de flăcări

Sezonul rece a adus un val de incendii în județ, în majoritatea cazurilor fiind vorba de locuințe.  Nouă persoane, dintre care cinci copii cu vârste cuprinse între 1 – 13 ani, au rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu care le-a mistuit locuința. S-a întâmplat marți seară, la Dersca, când locuința celor nouă suflete, provenite din două familii, s-a aprins, cel mai probabil, de la un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

Alarma s-a dat în jurul orei 18.30, iar la fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și voluntarii din comuna Dersca. „La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr-o cameră și podul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Având în vedere faptul că podul casei a fost distrus de flăcări în totalitate, casa nu mai poate fi locuită”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În acest context, pompierii reamintesc botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:

– Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

– Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

– Nu lăsați ușa sobei deschisă.

– Nu supraîncălziți soba.

– Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

– Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.

– Stingeți focul pe timpul nopții.

– Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...