sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTMilitarii botoșăneni „Free Dacians" evaluați înainte de plecarea în Afganistan

Militarii botoșăneni „Free Dacians” evaluați înainte de plecarea în Afganistan

Detaşamentul Protecţia Forţei „Free Dacians”, structură generată de către Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani, a fost evaluat înainte de plecarea în misiunea internațională.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Detaşamentul urmează să execute o misiune în Teatrul de Operaţii Afganistan, în prima jumătate a anului viitor, și a fost evaluat de către o echipă a Comandamentului Forţelor Întrunite, condusă de către colonelul Istrate Bogdan. Din partea Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” a participat colonelul Ionel-Lucian Sandu, locțiitorul comandantului.

În cadrul evaluării, militarii au repetat misiunile pe care le vor efectua în teatrul de operații.

Activitatea s-a desfășurat cu respectarea prevederilor măsurilor de prevenție COVID 19.

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...