sâmbătă, mai 10, 2025
AcasăLocal BTSprijin financiar pentru CSM Botoşani

Sprijin financiar pentru CSM Botoşani

Municipalitatea botoşăneană a acordat un sprijin financiar Asociaţiei Club Sportiv Magnum (CSM Botoşani). În şedinţa din 22 decembrie, consilierii municipali au votat proiectul privind susţinerea acestei structuri sportive, în baza legii care include măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

Prin votul consilierilor, CSM Botoşani a primit 140.320 de lei, pentru acoperirea cheltuielilor de natură salarială pe durata stării de alertă.

Structura beneficiară a sprijinului financiar are obligaţia justficării modului de utilizare a sprijinului acordat prin depunerea unui raport detaliat însoţit de documente justificative relevante, până la data limită de 29 decembrie 2020. Eventualele completări/clarificări la raport vor fi depuse în termen de o zi, respectiv până la data de 30 decembrie”, se arată în proiectul aprobat de consilieri.

CSM Botoşani a mai primit bani de la primărie şi în luna septembrie. În şedinţa din 18 septembrie, consilierii municipali au votat două proiecte vizând acordarea unui sprijin financiar pentru două asociaţii sportive. Astfel, Asociaţia Club Sportiv Magnum a primit 262.800 de lei, iar Asociaţia Fotbal Club Botoşani, 624.095 de lei, pentru acoperirea cheltuielilor de natură salarială pe durata stării de alertă. Fondurile au fost alocate tot în baza legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
8.7 ° C
8.9 °
8.6 °
68 %
2kmh
50 %
S
16 °
D
9 °
lun
15 °
mar
14 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oricum vizitatori la muzeu or să fie puțini, așa că bicicliștii nu încurcă. Sau poate se pune semafor inteligent.

EDITORIAL

Așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră și-au dat seama, scrierea de azi nu are în comun cu producția cinematografică de comedie din 2022 nimic...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...