spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPermis fals obţinut cu 350 de euro, depistat la Stânca

Permis fals obţinut cu 350 de euro, depistat la Stânca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi fals. În vârstă de 34 de ani, bărbatul s-a prezentat astăzi dimineață, în jurul orei 6,30 în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Cehia.

Când i s-au cerut documentele, el a prezentat și un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, având imprimată fotografia sa. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia, polițiștii de frontieră au efectuat mai multe verificări și au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul în luna aprilie în Cehia, de la un conaţional ale cărui date nu le cunoaşte, plătind suma de 350 de euro, având cunoştinţă că este fals. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, a arătat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...