joi, septembrie 29, 2022
AcasăLocalVremea se răceşte în judeţ

Vremea se răceşte în judeţ

După un weekend primăvăratic, vremea se răceşte iar simţitor în această săptămână. Astăzi temperaturile vor coborî cu câteva grade, maxima zilei ajungând la 6°C. Temperatura resimţită de corpul uman va fi, însă, de doar două grade pe timpul zilei, la acest fapt contribuind şi vântul, care va sufla în rafale uneori până la 42 de kilometri pe oră, dar şi umiditatea de până la 90%, cu şanse mari de ploaie în a doua parte a zilei. Pe timpul nopţii termometrele vor arăta până la -3°C, însă temperatura resimţită de corpul uman va fi de -9°C.

Marţi maxima va scădea şi mai mult ajungând la doar 4°C, iar vântul şi umiditatea vor face ca temperatura reală să fie de doar 1°C pe timpul zilei. În schimb, minima va fi de -3°C, la care se vor mai adăuga trei pentru temperatura reală resimţită, de -6°C grade.

De miercuri frigul se va resimţi mai pronunţat, iar termometrul va arăta o maximă de 0°C, iar minima va fi de -2°C. Temperatura resimţită de corpul uman va fi însă cu patru grade mai scăzută în tot acest interval de timp.

Joi mercurul din termometre ca urca ziua la 2°C, însă corpul uman va resimţi temperaturi negative în continuare, de -3°C grade ziua şi -10°C pe parcursul nopţii, de altfel aceasta fiind şi cea mai rece noapte din această săptămână.

În weekend temperaturile par să mai crească uşor, iar vineri maxima zilei va fi de 3°C, în timp ce pe timpul nopţii se vor resimţi -7°C.

Sâmbătă cele două grade de pe timpul zilei vor fi contrastate cu -5°C pe timpul nopţii, în timp ce duminică pare a fi cea mai călduroasă zi, când maxima va fi de 6°C grade pe timpul zilei, şi de trei grade pe timpul nopţii.

Vestea bună este, însă, că ziua începe să crească, iar în această săptămână va câştiga 17 minute în intervalul luni-duminică, când soarele va răsări tot mai devreme şi va apune mai târziu cu un minut.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
88 %
2.2kmh
85 %
joi
24 °
vin
25 °
sâm
27 °
Dum
21 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pe timpul nopții va trebui să fim decenți. Că e frig.

EDITORIAL

Despre modul impardonabil în care au fost umiliți mulți olimpici botoșăneni cu prilejul Galei de Excelență în Educație s-a scris pe larg în paginile...

GÂNDUL ZILEI

După ce-am citit un tom Cred că m-am edificat: „Expirat” este un om Care-a fost cândva … pirat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...