spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTÎncep lucrările pe Botoșani - Ștefănești

Încep lucrările pe Botoșani – Ștefănești

♦ Aceasta este cea de-a doua lucrare majoră de infrastructură ce va începe în această primăvară, după drumul Botoșani – Târgu Frumos
♦ Vor fi folosite 3 soluții tehnice diferite pe cei 43 de kilometri de drum
♦ Autorizația de construire a fost emisă recent iar constructorul așteaptă ordinul de începere a lucrărilor

Lucrările la drumul spre Ștefănești vor începe în această primăvară, la sfârșitul lunii martie. Proiectul a fost aprobat iar Ministerul Transporturilor a emis, în urmă cu câteva zile, autorizația de construire. Practic, în acest moment se așteaptă ordinul de începere a lucrărilor pentru a se face organizarea de șantier și a începe, efectiv, excavarea.

Proiectantul, Elvacons Tech SRL, a prevăzut 3 tipuri de soluții tehnice, pentru că drumul Botoșani – Ștefănești va fi modernizat, nu construit din nou pe vechiul amplasament. Astfel, imediat după ieșirea din Botoșani se va face o ranforsare cu trei straturi bituminoase groase de 18 centimetri. Pe sectoarele unde stratul suport este foarte degradat, se va freza și se va reface totul cu mixtură asfaltică.

Se reface fundația

Pentru tronsoanele de drum care se vor reconstrui, în special în zonele cu probleme structurale majore, se va reface fundația drumului. Potrivit proiectului, va fi aproape 1 metru de piatră spartă, balast și pământ stabilizat cu var, peste care se va așterne asfalt în mai multe straturi.

De asemenea, bordurile existente vor fi desfăcute, pentru a consolida benzile de încadrare și acostamentele. Cea de-a treia soluție tehnică vizează zonele în care fundația nu este grav afectată. În acele locuri se va întări fundația existentă, dar nu va fi înlocuită în totalitate, după care se va turna asfalt. În lungime de 43 de kilometri, drumul va avea 9 metri lățime, adică două benzi de câte 3,5 metri și acostament de un metru pe fiecare sens.

Sunt prevăzute 5 poduri noi, două viaducte și 18 intersecții. De asemenea, sunt prevăzute 27 de podețe, din care 7 reabilitate și 20 de podețe noi, și vor fi reabilitate 3 poduri.

Lucrare gata în doi ani

Lucrarea va costa circa 260 milioane de lei iar banii provin din fonduri externe nerambursabile. Din acești bani, circa 3,5 milioane o reprezintă plata subcontractorilor, aici intrând relocări de rețele, descărcarea arheologică și proiectarea trecerilor la nivel cu calea ferată. Constructori sunt Autotehnorom S.R.L. (lider de asociere), OPR Asfalt S.R.L., Obras Publicas Y Regadios S.A. și Evalcons Tech S.R.L.

Potrivit proiectului, drumul trece prin Stăuceni, Trușești și Gorbănești. Ultimele lucrări de întreținere datează din 1980-1990 și, din acest motiv, șoseaua a fost afectată de avarierea gravă a fundației precum și de alunecările de teren. Termenul de execuție este de doi ani, ca și în cazul drumului Botoșani – Târgu Frumos.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...