Gheorghe Eminovici și „afacerea Franko”

0
Bisericuţa din Ipoteşti unde a fost botezat Franco

În „Memoriu asupra familiei Eminescu”, Matei, fratele mai mic al poetului, relatează două împrejurări din viața lui Gheorghe Eminovici: „una de care rîdea Mihai cu mare poftă și alta mai drastică”.

Întâmplarea „drastică” se țese în jurul căsătoriei lui Franco cu Valerica Caraeni. Catolic de religie, Franco urma, în vederea căsătoriei, să treacă la ortodoxism, iar naș, prin forța lucrurilor, devenea Gheorghe Eminovici, care intermedia, într-un fel, botezul finului. Supărat de suma mare (100 de galbeni) pe care Vlădica Gherasie Răsmeriță i-o cerea pentru aprobarea botezului, Gheorghe Eminovici îl aduce pe Franco la Ipotești, îl forțează pe popa Vasile să-l boteze, după care se face nunta. Ca urmare a acestui botez (se pare, fără respectarea tuturor canoanelor), popa Vasile este adus în fiare la protoierie pentru explicații, iar Gheorghe Eminovici, prin decret, este trimis, drept pedeapsă, pentru trei luni la mănăstirea Vorona. La intervenția Ambasadei rusești, la șase săptămâni, decretul este revocat. Aceasta e povestea spusă de Matei Eminescu.

Protoieria dă curs acestei solicitări și „însărcinează preotul să lumineze cu sf. botez după rînduiala cuvenită și să raportuiască”

Un raport al protoieriei Botoșani către Mitropolie, „în cazul botezului catolicului Franco la Ipotești, săvîrșit ilegal de preotul de acolo la îndemnul lui Gheorghe Eminovici”, datat 21 ianuarie 1858, permite reconstituirea ordinii evenimentului în istorie: Samoil Franco cere „a să lumina cu sf. Botez” și – așa cum nu se pot deplasa, în acest scop, la Botoșani nici el și nici Gh. Eminovici, „carele are a-i fi naș” – tot el cere să fie „însărcinat” cu botezul preotul Vasile din Ipotești. Protoieria dă curs acestei solicitări și „însărcinează preotul să lumineze cu sf. botez după rînduiala cuvenită și să raportuiască”. În urma presupusului botez, Samoil Franco devine Ioan Franco, fapt confirmat și de Gheorghe Eminovici. Pe 19 ianuarie este fixată nunta lui Franco cu Valerica și tot atunci „se presoară voroavă” în Botoșani că Franco nu ar fi „deplin botezat, ci numai miruit”. Protoieria se autosesizează și poruncește să fie adus, cu voie sau fără voie, preotul pentru „a răspunde de cele ce va fi întrebat”, căci „adunarea nuntașilor era în așteptare”, iar „cununia întîrzia” (Raportul protoieriei, în: Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 271-272).

Preotul nu se prezintă, iar trimisul aduce o adeverință „slobozită” de căminar „în cuprindere că preotul avînd trebuință (…) nu poate veni pînă la 12 ceasuri a doua zi. Vine, în schimb, căminarul, care dezminte zvonurile, jurând că botezul a avut loc. Ca urmare, are loc și nunta.

Preotul recunoaște că „în adevăr nu s-au botezat”

A doua zi, pe 20 ianuarie, preotul Vasile se prezintă la protoierie și confirmă, inițial, botezul. Când însă i se cere să mărturisească sub omofor, preotul recunoaște că „în adevăr nu s-au botezat” (Declarația făcută de preotul Vasile Hudișteanu, în: Gh. Ungureanu, p. 269-271).

O asemenea „neauzită urmare, necreștinească făptuire, uneltită viclenie, abuzivă urmare” are câteva consecințe: preotul Vasile este „oprit de toată lucrarea preoției”, protopopia „rînduind pe altul a îndeplini în locu-i cele de trebuință în popor”; iconomul Gheorghe, catihetul, preotul Ioan Parvu sunt găsiți vinovați de către Mitropolie, ei cunoscând această mașinărie, și li se cere să „să reguleză botezarea dumisale Samoilo Franco, în termen de 15 zile, sub pedeapsa de a fi chemați la răspundere și canon”; sardarul Costachi Mavroeni și căminarul Gheorghe Eminovici urmează a fi dați „subt giudecată criminală și cununia prin foile oficiale să va publica neligiuită”. Acestea reies din Porunca Decasteriei Mitropoliei către Protopopia Botoșani din 24 februarie 1858. O altă poruncă, consemnează Gh. Ungureanu, „dispune că se desăvîrșească botezul după toate regulile religiei noastre”, după care „să să citească dumisale Franco, deasupra capului și molitfile cununiei, fiind față lîngă el atît tînara soție, cît și nunii cununiei” (Porunca Decasteriei, în: Gh. Ungureanu, p. 273).

“Ministerul nu poate înainta nici o lucrare”

Botezul însă nu este reluat, așa cum poruncea, categoric, Decasteria, întrucât martorul principal, preotul Vasile Hudișteanu, a murit între 18 și 26 aprilie 1858, iar „dumnealui Franco nu s-au convins de duhovniceștile sfaturi”, considerând că „raportul preotului Vasile din Ipotești și adeverirea dumisale Eminovici ca naș și chiar verbalele încredințări făcute de acesta sub giurămînt în ziua cununiei, înaintea și a presfințitului episcop Cherasie Sinadon, sunt îndestule dovezi despre botezarea sa” (Raportul Protopopiei, în: Gh. Ungureanu, p. 275).

În legătură cu același botez, în data de 21 octombrie 1859, mitropolitul Moldovei Sofronie înaintează o anaforaoa către Ministerul de Justiție prin care anunță că „pe cît biserica nu poate cunoaște căsătoria de bună făcută, pe atîta ea nu poate tăcea despre împregiurările urmate, ci reclamă o răspundere înaintea legilor, a uneltirilor întrebuințate de d-l Eminovici și d(umnealui) Franco”. Rezoluția juristului Apostoleanu rezumă pe același document: „Fapta domnului Franco și Eminovici este moralicește condamnabilă precum și din punct de vedere religios. Însă asemenea nefiind prevăzută de codul penal, ministerul nu poate înainta nici o lucrare” (Anafaraoua, în: Gh. Ungureanu, p. 280).

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești

Deja ai votat!
se încarcă...