Ședință liniștită la CJ. Au aprobat tot

Consilierii județeni s-au întrunit joi în cea de-a doua ședință ordinară din acest an. Dacă pe 28 ianuarie ședința a fost ținută la sediul CJ, de această dată dezbaterile și votul au avut loc în online într-o întâlnire secretizată. A fost constatată încetarea a două mandate de consilier, după ce Cristian Nistor a fost desemnat administrator al județului iar Alexandra Huțu a optat pentru un mandat de deputat PSD.

De asemenea, a fost aprobat inventarul domeniului privat al județului și s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui laborator de microbiologie în curtea secției de boli infecțioase a Spitalului Județean, adică lângă Mânăstirea Popăuți. Noul laborator ar urma să fie construit pe spațiul verde și ar urma să fie dotat cu aparatură pentru testarea RT-PCR, aparatură folosită în depistarea infecțiilor virale, inclusiv a infecției cu sars-cov2.

Niciun proiect respins

Consilierii au aprobat toate proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Astfel, au fost stabilite costurile medii și contribuțiile plătite de beneficiari pentru Căminul de vârstnici de la Trușești și unitățile de asistență medico-socială de la Sulița, Suharău, Mihăileni, Flămânzi, Ștefănești și Săveni.

De asemenea, s-a aprobat și cumpărarea a 225 de metri pătrați de teren aflați în incinta Școlii Speciale Botoșani. Terenul, o platformă betonată de la intrarea în curtea școlii, a fost revendicat și câștigat de foștii proprietari iar acum aceștia sunt dispuși să-l vândă dar la un preț mai mare decât cel de pe piața imobiliară.

Inițial proprietarii au cerut 200 euro pe metrul pătrat apoi, în urma negocierilor, au acceptat să vândă la valoarea ce va fi stabilită de un evaluator autorizat. Respectivul teren nu poate fi vândut pe piața liberă pentru că poziționarea nu permite obținerea vreunei autorizații de construire.

O nouă instalație pentru gunoiul de la Stăuceni

Tot joi a fost aprobată plata contribuțiilor anuale la Uniunea Națională a Consiliilor Județene (UNCJR) și la Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Ecoproces. La UNCJR trebuie achitați 62.090,16 lei, corespunzător tarifului de 0,165 lei/locuitor iar la Ecoproces contribuția este de 706.380 lei/an, care se achită în tranșe trimestriale egale de 176.595 lei.

Alte două proiecte aflate pe ordinea de zi au fost legate de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Pentru implementarea proiectului „VENUS – Împreună pentru viață în siguranță” se acordă 130.000 lei, bani care ar urma să fie recuperați din fondurile nerambursabile ale proiectului. Similar, pentru implementarea proiectului „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” se alocă 1,3 milioane de lei, bani care urmează să fie recuperați din fondurile nerambursabile. Cele două proiecte se derulează cu finanțare europeană, prin POCU.

De asemenea, a fost aprobată și cumpărarea unei instalații de tratare a levigatului (substanța lichidă produsă prin descompunerea gunoiului menajer) pentru centrul de la Stăuceni.

Deja ai votat!