30 de bolnavi Covid la Secţia de Psihiatrie

Conducerea Spitalului Judeţean şi cadrele medicale de la Secţia de Psihiatrie par să nu fi învăţat nimic după experienţa din toamnă. În luna noiembrie a anului trecut, peste 40 de bolnavi internaţi şi personal medico-sanitar au fost depistaţi cu Covid19. După situaţia de atunci, se pare că nu au fost trase prea multe învăţăminte legate de protecţia personalului şi a pacienţilor, astfel că acum s-a ajuns iar la un focar extins la Psihiatrie.

Mai mulți bolnavi, dar și angajați ai unității sanitare au fost testați pozitiv COVID. Numai în ultimele 48 de ore au fost înregistrate opt îmbolnăviri pe Secția acuți a spitalului. „În total sunt 28 de pacienți și doi angajați depistaţi cu noul coronavirus”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Un focar de COVID a mai fost la Secția de Psihiatrie în luna noiembrie a anului trecut, când au fost înregistrate peste 40 de cazuri de coronavirus.

Rata de infectare COVID la nivelul municipiului Botoșani este de 2,68 la mia de locuitori, iar la nivelul județului de 1,4 la mie.

În total, de la începutul pandemiei, au fost depistaţi 10.840 de botoşăneni cu virusul SARS-CoV-2. Dintre aceştia, în prezent mai sunt bolnavi de Covid 555 persoane, în timp ce 9.793 au fost declarate vindecate. Din păcate, 492 de botoşăneni au pierdut lupta cu boala în ultimul an din cauza Covid.

Deja ai votat!