miercuri, iulie 9, 2025
AcasăLocal BTDirectorul de la Statistică, covid la o săptămână de la vaccinare

Directorul de la Statistică, covid la o săptămână de la vaccinare

Șeful Direcției Județene de Statistică, Valentin Popa, a făcut covid la o săptămână de la vaccinare. Alături de el, a fost depistată cu covid 19 și secretara instituției.

„Mă simt bine, e o formă ușoară. Am făcut covid exact la 7 zile de la vaccinare. Nu-mi imaginez cum, pentru că ne-am protejat. Am trecut prin două rânduri de alegeri și nu s-a întâmplat nimic, acum am luat virusul și nu-mi explic de unde”, a declarat Valentin Popa pentru Monitorul.

Atât directorul, cât și secretara, sunt izolați la domiciliu iar activitatea instituției se desfășoară normal. Pentru a preveni eventuale alte îmbolnăviri, angajații de la Statistică evită să se deplaseze în birourile colegilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.9 ° C
23.9 °
22.2 °
80 %
1.8kmh
50 %
mie
30 °
J
18 °
vin
22 °
S
25 °
D
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pe căldurile astea, multor maşini le creşte coadă.

EDITORIAL

Despre pensiile speciale s-a scris și s-a vorbit atât de mult încât, pe bună dreptate, un editorial cu un așa subiect ar părea la...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...