vineri, mai 10, 2024
AcasăLocal BTAutorităţile încearcă să ţină deschise şcolile şi restaurantele (video)

Autorităţile încearcă să ţină deschise şcolile şi restaurantele (video)

Autoritățile din Botoșani încearcă să mențină deschise unitățile de învățământ și restaurantele din municipiul-reședință de județ. Asta în situația în care incidența de infectare cu virusul SARS-CoV-2 se apropie vertiginos de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, în urma apariției unui focar la Secţia de Psihiatrie.

Prefectul Dan Nechifor a declarat, marţi, că decizia de restricționare a activităților școlare și HoReCa aparține Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), care ar urma să încerce amânarea adoptării scenariului „roșu”, în funcție de gravitatea situației epidemiologie locale. Acesta a mai afirmat că se va prezenta o expunere de motive către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), cu privire la conduita asumată de CJSU.

„Luni am avut o întâlnire cu reprezentanții HoReCa vizavi de faptul că am avut un indice de infectare de 2,75. Trebuie să ținem cont că această creștere este datorată în principal focarului de la Psihiatrie. Prin noua metodologie de calcul, dacă este focar într-o unitate spitalicească, se ia în calcul numărul tuturor acelora confirmați pozitiv, nu doar o singură persoană, ca până acum. Noi vom încerca să menținem activitatea restaurantelor deschisă, făcând o adresă către INSP, în cazul în care vom trece de 3, și să solicităm menținerea deschise a restaurantelor și a școlilor, motivat de faptul că persoanele dintr-un singur focar sunt izolate, concentrate într-un singur loc.

Este foarte strâns legat acest indice de activitatea unităților de învățământ. Vor fi sporite măsurile sanitare, în orice caz, în special la finele acestei săptămâni, având în vedere evenimentele programate. Indicele de infectare va fi calculat în conformitate cu prevederile legale, însă ceea ce ne asumăm noi, va fi menținerea acestor activități, pe motivarea prezentată. Decizia este a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, a afirmat Nechifor.

„Aceste focare sunt închise”

Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliței, arată că un argument în favoarea acestui demers ar fi faptul că focarele snt izolate şi persoanele din focar nu au legătură cu exteriorul.

„Am calculat o incidență fără focarul de Psihiatrie, unde doar doi angajați pozitivi au activitate în afara spitalului, nu sunt efectiv în acest focar, rata ar fi de 2,52. Focarul de la Psihiatrie este posibil să mai crească, pentru că există riscul ca anumiți pacienți, care momentan au ieșit negativi, să fie depistați apoi pozitiv. Aceste focare sunt închise, pacienții nu ies în exterior, ar fi păcat să sufere toată lumea, să închidem tot”, a afirmat medicul Monica Adăscăliței.

Propunerea privind noua formulă de calcul a incidenței de infectare aparține Grupului Tehnico – Științific privind gestionarea bolilor contagioase, iar decizia a fost luată în urmă cu două săptămâni de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Azi municipiul Botoșani are o rată de infectare de 2,71 cazuri la mia de locuitori.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
20.7 ° C
21.1 °
19.9 °
36 %
3.3kmh
36 %
vin
20 °
sâm
18 °
Dum
17 °
lun
17 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...