marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTO nouă licitaţie pentru reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul

O nouă licitaţie pentru reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaiul

Municipalitatea organizează a doua licitaţie pentru desemnarea constructorilor care să reabiliteze infrastructura de transport cu tramvaiul. „Astăzi am semnat documentaţia şi în acest fel demarează procedura de licitaţie, prin încărcarea documentelor în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, unde va trebui să fie vizualizată pe o perioadă de o sută de zile, perioadă în care toţi operatorii economici, din Botoşani, din România şi din toată Uniunea Europeană pot vedea această documentaţie şi să depună oferte”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Edilul a explicat că sunt organizate două licitaţii, pentru cele două trasee ale tramvaielor. „Bugetul a fost suplimentat cu 1,2 milioane de euro, pe fiecare linie, bani care provin de la capitolul <diverse şi neprevăzute> şi sper ca licitaţia să fie acum mult mai atractivă . Lucrările presupun reabilitarea căii de rulare, instalarea unui dispecerat în curtea Eltrans, amenajarea de staţii pentru călători, cu afişarea timpilor de sosire a tramvaielor”, a spus edilul.

Botoşaniul va fi un mare şantier

Dacă procedura de licitaţie se va încheia cu bine, Botoşaniul ar urma să devină un imens şantier. „Trebuie să acordăm o atenţie deosebită pentru că aceste lucrări se vor desfăşura  pe cele mai importante străzi din municipiul Botoşani şi trebuie să nu perturbăm circulaţia. În acest sens, vom lucra pe tronsoane şi vom avea discuţii aplicate cu colegii de la Poliţia Municipală, Poliţia Locală şi Serviciul Patrimoniu, pentru că trebuie să mutăm şi maşinile de pe acest şantier. O provocare va fi pe strada Primăverii, unde nu cred că vor mai putea rămâne maşinile parcate în maniera în care sunt astăzi parcate, pentru că au nevoie constructorii de un front de lucru mai larg. Nu trebuie să creăm un disconfort mare cetăţenilor. Asta este provocarea, dar împreună cu dirigintele de şantier, cu responsabilii tehnici, cu un constructor receptiv, vom ajunge la acest deziderat”, a concluzionat primarul municipiului.

Valoarea acestei investiţii este de peste 130 de milioane de lei

Contractul pentru Lotul 1 (traseul 101) are o valoare de 67.481.894 de lei şi include înlocuirea a 8,68 kilometri de cale de rulare, construirea a 18 staţii şi peroane pentru tramvai, înlocuirea a 234 de stâlpi de susţinere a reţelei electrice şi montarea a 9,12 kilometri de fir contact şi implementarea sistemului de taxare automată de tip e-ticketing.

Contractul pentru Lotul 2 (traseul 102) are o valoare de 67.704.249 de lei şi include înlocuirea a 8,56 kilometri de cale de rulare, construirea a 14 staţii şi peroane pentru tramvai, înlocuirea a 279 de stâlpi de susţinere a reţelei electrice şi montarea a 8,98 kilometri de fir contact şi implementarea sistemului de taxare automată de tip e-ticketing.

Un alt proiect, vizează achiziția a nouă tramvaie noi. Această achiziţie se face prin Ministerul Dezvoltării, valoarea finanţării fiind de 18.222.630 de euro.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
53 %
4.5kmh
63 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...