spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTProgramul "Şcoala după şcoală" - IŞJ stabileşte astăzi unităţile unde vor fi...

Programul „Şcoala după şcoală” – IŞJ stabileşte astăzi unităţile unde vor fi pregătiţi elevii

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a finalizat situaţia ce vizează cererile depuse în vederea participării elevilor din învăţământul primar şi gimnazial la activităţi remediale în cadrul Programului naţional „Şcoala după şcoală”.

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a anunţat că au fost depuse la unităţile de învăţământ 3.893 de cereri, reprezentând 11,20% din populaţia şcolară pe cele două cicluri de învăţământ. Vor participa la orele de pregătire 1.949 de elevi din învăţământul primar şi 1.944 de elevi din învăţământul gimnazial. Aceştia sunt elevii care în timpul orelor online nu au avut dispozitive electronice sau conexiune la internet, cei corigenți sau cu situația neîncheiată pe primul semestru, ori elevi care fac parte din categorii și grupuri vulnerabile, înregistrând regres școlar în primul semestru. Se recomandă efectuarea orelor remediale la limba română, matematică și științe, fără a fi exceptate însă și alte discipline.

Conform calendarului, astăzi, Inspectoratul Şcolar Judeţean vor stabili unităţile de învăţământ în care se vor organiza activităţi remediale în cadrul programului”, a mai precizat oficialul.

Contracte de muncă cu timp parțial semnate cu învățători și profesori

Învăţătorii şi profesorii care şi-au arătat disponibilitatea de a desfăşura activităţi remediale vor încheia contracte de muncă timp parțial, în limita a douăzeci de ore pe lună, pentru minim 12 elevi pe grupă (aceeași disciplină pentru același an de studiu sau mai puțin indicat, în regim mixt, dar obligatoriu prin activități față în față și nu online).

Orele de pregătire vor fi organizate începând cu 8 martie, la o lună de la debutul celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2020 – 2021. Unităţile de învăţământ care organizează Programul naţional pilot „Şcoala după şcoală” vor primi un sprijin financiar de 200 de lei pe lună pentru fiecare copil înscris în program, pentru plata cadrelor didactice.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...