Audi suspect depistat în trafic

0

Mașinile înmatriculate în Bulgaria pot genera probleme. Asta din cauza documentelor care, uneori, pot fi false. I s-a întâmplat unui bărbat de 33 de ani, care s-a ales cu un dosar penal, după ce a ieșit la iveală că autoturismul pe care îl conducea avea ITP-ul falsificat.

Bărbatul, C.E., conducea sâmbătă la prânz un autoturism Audi A3 pe raza comunei Mihăileani, când a fost oprit pentru control de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi.

„La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la documentele prezentate, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că stickerul ITP aplicat pe documente nu prezintă condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Deja ai votat!
se încarcă...