miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTDoliu în învățământul dărăbănean

Doliu în învățământul dărăbănean

Învăţământul dărăbănean este în doliu după ce profesorul Stelian Sfeclă, cel care a îndrumat generaţii întregi de elevi în tainele matematicii, s-a ridicat la ceruri. Acesta s-a stins după o grea suferinţă la vârsta de 71 de ani.

Anunțul a stârnit un val de tristețe în rândul celor care l-au cunoscut și iubit pe cel ce și-a dedicat întreaga viaţă învăţământului. Printre cei care şi-au exprimat regretul se află şi primarul oraşului Darabani, Mihai-Alin Gîrbaci. ”Profesor, director și om de o deosebită valoare. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”, a scris acesta pe o reţea de socializare.

L-am cunoscut! Am fost colegi la Școala Gimnazială din Păltiniș. Om și dascăl de excepție. Condoleanțe familiei! Drum lin printre stele! Dumnezeu sa-l ierte!”, a transmis, la rândul său profesorul de istorie Vasile Marusac.

Profesorul Stelian Sfeclă a predat pe parcursul carierei la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani, Cornești, Teioasa și Bajura, dar și Dorohoi și Păltiniș. De asemenea, acesta a fost o perioadă director al Școlii Cornești și „Leon Dănăilă”, Darabani.
Stelian Sfeclă și-a început cariera în învățământ în 1970, iar în 2016 s-a pensionat, însă a ales să rămână în continuare la catedră.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu îndrăgitului profesor, o pot face în cursul zilei de marți, 27 aprilie, între orele 10:00-18:00, la Biserica ”Sfântul Nicolae”. Acesta va fi condus pe ultimul drum miercuri, la prânz, în localitatea Ivancăuți, comuna Păltiniș, fiind localitatea sa natală.

Dumnezeu să-l odihnească!

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
16.6 °
12.7 °
57 %
2.7kmh
100 %
mie
14 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
17 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...