Ziariștii botoșăneni, Viorel Ilișoi și Irina Munteanu, își lansează creațiile, duminică, 6 iunie de la ora 11.00, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ din Botoșani. Astfel, botoșănenii vor putea participa la o dublă lansare de carte organizată de Editura GRI, București.
“Fiind o lansare de carte acasă, în Botoșani, ar trebui să-mi invit neamurile. Dar fiindcă așa am fi prea mulți, peste limita legală, îi invit pe toți prietenii și pe toți cititorii să vină la Galeriile de Artă Ștefan Luchian s-o facem lată, că îngustă a fost destul. Să vină și autocarele din Havârna că-și lansează și Irina „Prizonierul”. E posibil să avem și muzică, dar asta nu trebuie să descurajeze pe nimeni”, a transmis Viorel Ilișoi pe o rețea de socializare.Ziariști botoșăneni de renume
Irina Munteanu s-a născut în Havârna, județul Botoșani și este absolventă a liceului “A.T.Laurian” și a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.
Este fost jurnalist, autor de reportaje la revista Olivia, Jurnalul Național, dar și altele, a fost expert superior la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar acum este redactor de carte. Aceasta a scris și volumul “Crimă la Grădina Botanică”.



