spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTDublă lansare de carte la Botoșani

Dublă lansare de carte la Botoșani

Ziariștii botoșăneni, Viorel Ilișoi și Irina Munteanu, își lansează creațiile, duminică, 6 iunie de la ora 11.00, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ din Botoșani. Astfel, botoșănenii vor putea participa la o dublă lansare de carte organizată de Editura GRI, București.

Volumele autorilor vor fi prezentate în cadrul evenimentului de poetele Cristina Prisacariu-Șoptelea și Ana-Manon Pițu. Este vorba despre volumul ,,Strălucitorˮ, al jurnalistului Viorel Ilișoi, editat în anul 2020. În această carte sunt prezentate, în registrul umoristic sau în cel dramatic, „întâmplări gazetărești”, evenimente trăite de autor în cei 30 de ani de jurnalism.
Pe de altă parte, ,,Prizonierulˮ Irinei Munteanu, editat în anul 2021, este un un volum polițist, despre o crimă senzațională din lumea presei.
„Fiind o lansare de carte acasă, în Botoșani, ar trebui să-mi invit neamurile. Dar fiindcă așa am fi prea mulți, peste limita legală, îi invit pe toți prietenii și pe toți cititorii să vină la Galeriile de Artă Ștefan Luchian s-o facem lată, că îngustă a fost destul. Să vină și autocarele din Havârna că-și lansează și Irina „Prizonierul”. E posibil să avem și muzică, dar asta nu trebuie să descurajeze pe nimeni”, a transmis Viorel Ilișoi pe o rețea de socializare.
Intrarea este gratuită, iar evenimentul se va desfășura respectându-se măsurile impuse de pandemie.

Ziariști botoșăneni de renume

Viorel Ilișoi a debutat ca ziarist în anul 1990 și a scris, pe rând, la „Atitudinea”, „Timpul”, „Național”, „Cotidianul” și „Jurnalul Național” și a fost mentor la ziarul „Viața liberă” din Galați. Ziaristul botoșănean este cunoscut și pentru numeroase reportaje pe care le-a publicat de-a lungul timpului. De asemenea, acesta urmează să lanseze filmul artistic „Elixirul”, o poveste inspirată din viața bunicilor săi, regizată de Nicolae Mărgineanu.

Irina Munteanu s-a născut în Havârna, județul Botoșani și este absolventă a liceului „A.T.Laurian” și a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.

Este fost jurnalist, autor de reportaje la revista Olivia, Jurnalul Național, dar și altele, a fost expert superior la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar acum este redactor de carte. Aceasta a scris și volumul „Crimă la Grădina Botanică”.

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
4.3kmh
10 %
Dum
19 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...