Debutul poetic, ca și cel publicistic, al lui Mihai Eminescu e legat de numele lui Aron Pumnul. Ca poet, Eminescu debutează, în 1866, cu poezia La mormântul lui Aron Pumnul, sub numele de „M. Eminoviciu, privatist“, publicată în „Lăcrămioarele învățăceilor gimnăziaști den Cernăuți la mormântul pre iubitului lor profesor Arune Pumnu”.
Iar în 1870, publică, în „Albina”, nr. 3 din 7-19 ianuarie, ca răspuns, în numele studențimii române din Viena, la atacurile lui D. Petrino (din Puține cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina, Cernăuți, Tiparul lui Bucoviecki și Comp., 1869) împotriva lui Aron Pumnul, O scriere critică – primul său text publicistic.
„El e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistință – și conștiință națională maselor și a făcut din ele o națiune; mase cari, cu toată nobilimea, cu tot clerul, cu toate averile, începură a nu se mai înțelege pre sine, a nu-și pricepe ființa și natura ce era comună, și cari face ca masele să fie, pe neștiute chiar, părțile unui singur întreg”, scrie Mihai Eminescu în apărarea lui Aron Pumnul.
Iar cu referire la Lepturariu, „așezat spre folosirea învățăceilor”, Eminescu afirma: „Dacă apoi lepturariul a esagerat în laude asupra unor oameni ce nu mai sunt, cel puțin aceia, mulți din ei, au fost pioniri perseveranți ai naționalităței și ai românismului – pioniri, soldați gregari, a cărora inimă mare plătea poate mai mult decât mintea lor – e adevărat ! – care însă, de nu erau genii, erau cel puțin oameni de-o erudițiune vastă”. Și mai târziu, într-un alt articol, publicat pe 19 august 1877: „lepturariul în aparenţă inocent a lui Pumnul îi opreşte pe românii din Transilvania şi Ungaria de-a se face maghiari”.
Lepturariul „propaga simţămintele religioase, morale şi naţionale”
Scopul pe care îl urmărea Lepturariul – aprecia Al. Hurmuzachi – era „a propaga simţămintele religioase, morale şi naţionale, a nobila inimile şi a forma caractere tari şi statornice“. Parcurgând textele selectate, „şcoleriul din şcoala secundară se simţea la sine acasă, în sânul familiei sale, hrănit cu scumpul şi dulcele lapte al românismului, hrană ce în zadar ar fi căutat-o prin toate opurile didactice ce i se puneau pe atunci în mână”, (citat după: Gh. Moldovan, Aron Pumnul, contribuţii la dezvoltarea limbii şi a culturii româneşti din Bucovina, în: „Limba română”, nr. 8, 2016).
Lepturariul rumînesc, conceput „ca o istorie ilustrată a literaturii române” și „care l-a preocupat cel mai mult pe Aron Pumnul” (I. Moldovan), a apărut în 6 volume:
Tomul 1 : De’n clasa I. si II. a gimnasiului de jos;
Tomul 2. Partea 1 : De’n clasa III. a gimnasiului de jos;
Tomul 2. Partea 2 : De’n clasa IV. a gimnasiului de jos;
Tomul 3 : De’n clasa V. si VI. a gimnasiului de sus;
Tomul 4. Partea 1 : De’n clasa VII. a gimnasiului de sus;
Tomul 4. Partea 2 : De’n clasa VIII. a gimnasiului de sus.
Biblioteca parohială din Călinești deține exemplare din Lepturariul lui Aron Pumnul: un exemplar din Tomul III și două exemplare din Tomul IV, partea 1.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
