spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTPreot şantajist abonat la ilegalităţi

Preot şantajist abonat la ilegalităţi

Un fost preot din județul Iași, caterisit după mai multe isprăvi penale, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, sub acuzațiile de tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și șantaj. Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în urmă cu trei ani, când bărbatul ar fi încercat să preia apartamentul unei femei din Dorohoi prin mai multe falsuri. Cercetările s-au prelungit până luna aceasta, când dosarul a fost trimis spre soluționare instanței de judecată. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, fostul preot, Petrică F., va beneficia de prezumția de nevinovăție.

Procurorii spun că totul ar fi început în ianuarie 2018, când Petrică F. ar fi încheiat în fals un antecontract cu o femeie din Dorohoi, document în care apărea ca și cumpărător. Asta, deși apartamentul cu pricina fusese deja vândut cu clauză de întreținere unui nepot de-al proprietarei. În actul fals se menționa că apartamentul ar fi liber de sarcini și că el ar fi oferit suma de 230.000 de lei, bani care nu au ajuns niciodată în posesia bătrânei. Ba mai mult, în acel așa-zis antecontract se menționa că la semnarea presupusului act și la predarea banilor ar fi fost de față alte două femei, în numele cărora ar fi semnat tot el în fals.

Falsuri la căpătâiul unei femei decedate

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor și procurorilor, iar cercetările au scos la iveală că fostul preot s-ar fi dat drept avocat în fața dorohoiencei, pe care a determinat-o să-i dea o procură notarială pentru a solicita în instanță anularea contractului cu clauză de întreținere semnat cu nepotul femeii. Ba mai mult, Petrică F. l-ar fi șantajat pe nepot cu pușcăria, încercând să-l determine să renunțe la contract în favoarea lui, amenințându-l că în caz contrar va fi pus la plata unor daune, spunându-i că are bani și o fundație puternică în spate cu care „învârte pe degete poliția și justiția”.

Ulterior, după decesul dorohoiencei, fostul preot ar fi solicitat la Tribunalul Botoșani o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, folosind la instanță o așa-zisă copie a antecontractului fals. În tot acest timp, bărbatul s-ar fi dat drept avocat în faţa surorii defunctei, cât și în fața mai multor funcționari, în special cu ocazia înhumării dorohoiencei.

Caterisit după un film erotic

Întreg șirul de evenimente pare halucinant, însă, potrivit presei ieșene, în trecut fostul preot ar mai fi pus la cale și alte lucruri greu de închipuit. Astfel, Petrică F. ar fi fost condamnat de două ori la închisoare cu suspendare, o dată după ce a realizat un film erotic cu un consilier local în scopul de a-l şantaja, iar a doua oară după ce a minţit procurorii în timpul unei anchete penale.

Întâmplarea care stă la baza condamnării preotului la trei ani de închisoare cu suspendare a avut loc în toamna anului 2005. Atunci, Petrică F. a plătit o adolescentă de 17 ani pentru a convinge un consilier local să meargă cu ea într-un imobil. Acolo, fata l-ar fi convins să se dezbrace şi, după ce s-a dezbrăcat şi ea, fostul preot i-ar fi filmat dezbrăcaţi pe cei doi. Miza era una electorală.

După ce a filmat, preotul a mers cu un cuţit şi l-a ameninţat pe consilier să-şi dea demisia din partidul din care făcea parte. Ulterior, Petrică F. ar fi arătat acea filmare erotică enoriaşilor în biserică, după slujba de Crăciun din 2005.

A doua condamnare, de nouă luni cu suspendare, a vizat o declaraţie mincinoasă dată de fostul preot în timpul unei anchete penale, în care un prieten al lui era cercetat pentru conducere pe drumurile publice în stare de ebrietate. Astfel, Petrică F. ar fi minţit anchetatorii că el se afla la volan, pentru a-şi salva prietenul. Pentru aceste abateri, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei l-au caterisit.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...