Cred că aproape fiecare dintre noi, copil fiind, a avut ocazia de a urmări măcar un spectacol de teatru de păpuși, protagonistele fiind una ori mai multe păpuși sau figurine acționate cu ajutorul unor sfori, de către unul sau mai mulți actori, păpușile însele interpretând diferite roluri. Acestor păpuși, li se mai spune și „marionete”, iar spectacolul în care joacă se numește teatru de marionete. Prin analogie cu inerția păpușilor, care prind viață doar prin intermediul sforilor abil mânuite de către actori, „marionete” li se mai spune și oamenilor lipsiți de personalitate, care execută docil ceea ce li se cere, la fel cum „guvernul marionetă” este acel guvern care execută servil ordinele venite din partea unei puteri străine. Primele marionete au apărut în India și China, prin mileniul II î. Hr. Strâns legate de fenomenul religios, marionetele s-au răspândit în Indonezia, Japonia, apoi în Egipt, de unde au ajuns în orașele grecești, apoi la Roma, pierzându-și însă caracterul sacru. Marionetele au fost menționate atât de către Herodot, cât și de Aristotel, în legătură cu folosirea lor în spectacolele teatrale, actorii care le făceau să se miște și să joace fiind numiți „neurospasta”, la plural, termenul fiind format din cuvintele „neuros” – „nerv, fir, sfoară” și verbul „spaô” – „a trage, a mișca”. Marele filosof grec Platon, în alegoria peșterii, explică faptul că formele lumii, despre care spunem că sunt reale, sunt ca umbrele aruncate de o lumină pe fundalul peșterii și produse de personaje mici care trec pe un perete similar cu pereții despărțitori pe care mânuitorii marionetelor le ridică în fașa ,lor și deasupra cărora își arată minunile. Atenienii au mers până la a pune la dispoziția lui Pothinus, un cunoscut „neurospaston”, pentru a juca farsele sale, chiar amfiteatrul unde avuseseră loc reprezentațiile pieselor lui Eschil și Euripide. Conform unor interpretări, termenul „marionetă” ar deriva din vechiul cuvânt italian „morione, morio”, însemnând „bufon”. O altă accepțiune plasează originea termenului în Franța medievală, acolo unde păpușile întruchipând-o pe Fecioara Maria, cu diminutivul Marion, erau numite „marionnettes”. Jean Brioché, un dentist, prezenta pe la 1650 un spectacol foarte popular, la târgurile din Saint-Germain și Saint-Laurent, mânuind cu o abilitate nemaiîntâlnită până atunci niște păpuși numite marionete, după ce, în preambulul spectacolelor, își făcea publicitate la meșteșugul său de extragere a dinților și la niște medicamente așa-zis miraculoase. Mutându-se în Elveția, va fi închis și acuzat de vrăjitorie, din cauză că mecanismul de mânuire a păpușilor sale nu era înțeles de către contemporani. Chipul lui Polichinelle, principala marionetă a spectacolelor sale, atitudinea și gesturile acestuia, discursurile sale au surprins și îngrozit spectatorii. În urma deliberărilor, s-a concluzionat că Brioché se afla în fruntea unei trupe de drăcușori. Un căpitan al gărzilor elvețiene, Dumont, mergând în localitatea Soleure, capitala cantonului elvețian cu același nume, pentru a face noi recrutări, îl vizitează pe Brioché, descoperind că acesta îi extrăsese cu ani în urmă niște dinți. În timpul întrevederii, Dumont l-a consolat și i-a promis că va face tot posibilul pentru a-l elibera. Va reuși acest lucru explicându-i magistratului mecanismul de manipulare a marionetelor. Arta marionetelor va fi dusă mai departe de către urmașii lui Brioché.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
