spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTFemeie bănuită de furturi de 200.000 de euro încătușată la intrarea în...

Femeie bănuită de furturi de 200.000 de euro încătușată la intrarea în țară

O femeie bănuită că ar fi furat din Grecia bani și bijuterii în valoare de aproximativ 200.000 de euro a fost capturată luni, 21 iunie a.c., de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca.

În vârstă de 39 de ani, femeia, care deține dublă cetățenie română și moldovenească, se prezentase în PTF Stânca, pe sensul de intrare în țară, fiind pasageră într-un mijloc de transport cu destinația Cehia. La controlul documentelor, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autoritățile din Grecia, un mandat european de arestare, deoarece aceasta ar fi sustras bani și bijuterii în valoare de aproximativ 200.000 de euro din locuința unde a lucrat.

Femeia a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în vederea luării măsurilor legale care se impun. Potrivit procedurilor, aceasta urmează să fie prezentată astăzi în fața magistraților de la Curtea de Apel Suceava, care vor decide dacă aceasta va fi arestată provizoriu, în vederea extrădării.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...