marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTColocviu internaţional organizat la Memorialul Ipoteşti

Colocviu internaţional organizat la Memorialul Ipoteşti

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Institutul Bucovina Rădăuți și Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina organizează, duminică, 15 august, colocviul internațional Serbarea de la Putna – 150.

Concepută la Viena, în cadrul Societății „România Jună”, prima ediţie a Serbării de la Putna avea nu numai o valoare simbolică, de omagiere – se împlineau 400 de ani de la întemeierea mănăstirii –, ci și una pragmatică, de viitor. Gândită ca un act produs de o națiune întreagă, întrunire a națiunii române în suvenirile trecutului, în însuflețirea prezentului și speranțele viitorului, Serbarea s-a produs cu un an mai târziu decât își propuseseră inițial organizatorii, pe 15/27 august 1871, fiind „una din cele mai frumoase și valoroase serbări”, la care au participat peste 3.000 de tineri români din toate provinciile ţării.

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la Serbarea de la Putna, organizatorii își propun să evoce aceste evenimente, gestul de construire a unei solidarități între universitarii români din țară și din străinătate, imaginea celor care au contribuit la realizarea Serbării.

În cadrul a trei secțiuni, își vor ține comunicările, fiind prezenți la Ipotești sau conectându-se online: prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava),  dr. cercet. șt. Marian Olaru (Institutul Bucovina), dr. conf. univ. Marin Gherman (Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți), conf. univ. dr. Maria Sleahtitchi (Muzeul Național al Literaturii „M. Kogălniceanu”), prof. univ. dr. Mihai Iacobescu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava),  dr. cercet. șt. Superior Cristina Gherasim (Institutul de Istorie, Chișinău), dr. cercet șt. Diana Ețco (Institutul de Istorie, Chișinău), cercet. independent Ion Filipciuc (Societatea „Miorița”), dr. conf. univ. Lora Bostan (Universitatea Naţională „Iuri Fedkovici” din Cernăuţi), conf. univ. dr. Ala Sainenco (Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”).  Prof. Ion Crețu, prof. (Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina) va prezenta placheta dedicată Serbării de la Putna.

Colocviul își va ține lucrările între orele 9.00 – 16.00, în amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, și va fi putea fi vizualizat pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
33 %
5.7kmh
66 %
mar
26 °
mie
10 °
joi
5 °
vin
11 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...