sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTScandal între aleși cu șicane și mașini blocate

Scandal între aleși cu șicane și mașini blocate

Între doi aleşi din comuna Leorda, aflaţi în conflict de mai mult timp, a izbucnit un nou scandal, iar de această dată a fost implicat şi şoferul  şcolii din localitate. De această dată discordia a pornit luni dimineaţă, atunci când primarul Ștefan Dulgheru i-a blocat maşina şoferului parcată în curtea  instituţiei de învăţământ.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Edilul susţine că prin gestul său ar fi vrut să-i dea o lecţie bărbatului acuzându-l că fură materiale din magazia şcolii.

„Nu are voie să tragă mașina fix lângă magazie. Este vară, nu se face foc, iar lemnele dispar. Dispar și vopsele, motorină. Doar el are acces acolo. Nu mai știu cum să procedez. Cetățenii vin la mine să-mi spună. Trebuia să găsesc o soluție”, a declarat primarul.

„Este datoria primarului să asigure buna desfășurare a lucrurilor”

Întrebat de ce nu a sesizat poliția și conducerea școlii dacă la mijloc ar fi vorba de un furt, edilul a răspuns că în comună nu este decât un polițist, iar directoarea unităţii de învăţământ ar fi mai tot timpul plecată. „Directoarea e tot timpul plecată pe undeva, în comună este doar un polițist, este datoria primarului să asigure buna desfășurare a lucrurilor”, a spus Ștefan Dulgheru.

În privinţa afirmaţiilor primarului nu există, însă, dovezi, fapt recunoscut de edil, deoarece camerele de supraveghere montate în urmă cu câțiva ani la magazie sunt stricate.

Contactat telefonic pentru a oferi un punct de vedere, şoferul a spus iniţial că va lămuri situaţia, însă ulterior nu a mai răspuns apelurilor.

„ Așa e primarul de aici, nu respectă nicio regulă”

În scandalul dintre cei doi a intervenit și Viorel Grădinaru, consilier local. Acesta spune că primarul ar intenționa să-l concedieze pe șofer, dorind să angajeze pe altcineva. „Așa am auzit, că se lăuda prin comună că ar vrea să aducă pe altcineva în loc. L-a amenințat pe șofer că o să țină o săptămână mașina acolo ca să nu poată pleca. Așa e primarul de aici, nu respectă nici o regulă, face doar ce vrea”, a declarat alesul.

Primarul neagă, însă aceste acuzaţii. „Dacă aș fi vrut să-l dau afară aș fi putut demult la câte prostii a făcut, dar eu încerc să găsesc o soluție pentru ca lucrurile să se desfășoare așa cum trebuie în comuna noastră”, a spus acesta.

Neînţelegerile dintre primar şi consilierul local au însă rădăcini mai vechi, cei doi fiind şi adversari în cadrul celor mai recente alegeri locale, când Grădinaru a candidat pentru fotoliul de primar din partea PSD, iar Dulgheru, care se află la al treilea mandat din partea PNL.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...