sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTFuraje transformate în scrum

Furaje transformate în scrum

Șase tone de furaje au ars, joi după-amiază (n.r. – 2 septembrie a.c.), într-o gospodărie din localitatea Cobâla, comuna Șendriceni. Incendiul a fost observat în jurul orei 13, iar la fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Detașamentul de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar voluntarii din comună, cu un buldoexcavator.

Întrucât furajele ardeau violent, pompierii au acționat contratimp astfel încât flăcările să nu se extindă. „O oră și jumătate a durat intervenția, iar pompierii au reușit să protejeze de foc un alt depozit de furaje, casa și un grajd unde erau 20 de viței. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost autoaprinderea”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Pentru prevenirea incendiilor de furaje, ISU Botoșani recomandă:

🔹- depozitați paiele și fânul numai după ce au fost uscate în prealabil;

🔸- nu fumați și nu folosiți flacără deschisă în apropierea locurilor în care aveți depozitate de furaje;

🔹- nu depozitați furajele sub rețelele electrice, aproape de căile ferate, de drumurile publice sau pădurile aflate la distanțe mici față de acestea;

🔸- amplasați nutrețurile la distanțe de siguranță, astfel încât eventualele incendii să nu afecteze vecinătățile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii);

🔹- îngrădiți și curățați de vegetația uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;

🔸- amplasați depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...