Mașină cuprinsă de flăcări în centrul orașului (FOTO – VIDEO)

Incendiu în centrul municipiului Botoșani. Un autoturism Ford aflat în parcarea magazinului „Altex” (n.r. – fostul magazin general Botoșani), a luat foc astăzi la prânz, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Proprietarul mașinii era lângă autoturism când a observat că iese fum de sub capotă și a intervenit imediat.

În ajutorul lui au sărit imediat și alți șoferi care se aflau în apropiere și care l-au ajutat să scoată mașina dintre celelalte autoturisme, dar și gestionarii magazinelor din vecinătate, care au venit cu stingătoare. În urma unui apel pe 112 la fața locului au ajuns și pompierii militari de la Detașamentul Botoșani, însă la apariția acestuia focul fusese aproape stins.

 

Deja ai votat!