vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTActorii Teatrului "Vasilache" prezenți la un Festival organizat în Ucraina

Actorii Teatrului „Vasilache” prezenți la un Festival organizat în Ucraina

În această perioadă Actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani participă la al IV-lea Festival Internațional de Monodramă, după prezența la Bacău, în 2019, Mongolia – Ulan Bator (2019) şi Albania – Korça (2021). De data aceasta, festivalul se desfășoară la Ujhorod, Ucraina, în perioada 17-23 septembrie.

Piesa pe care actorii o vor prezenta în cadrul Festivalului Internațional de Teatru monolog, intitulat „Monologuri pentru seară”, este „Să nu ne răzbunați”, o adaptare de Ionuţ Poclid, regia şi scenografia sunt semnate de Silvia Răileanu şi Mirela Nistor, iar din distribuție face parte actrița Silvia Răileanu. Voce text aparține lui Cezar Amitroaei, iar montajul şi procesarea video lui Florin Petrosceac.

„Piesa <Să nu ne răzbunați> a mai fost prezentată în urmă cu trei ani la Bacău, la Gala Star, unde a obținut premiul <Dinu Apetrei>, dar a fost prezentată și în cadrul festivalului de la Ulan Bator, Mongolia, în 2019, unde Silvia Răileanu și Mirela Nistor, au obținut premiul pentru regie”, declara recent Marius Rogojinschi, directorul Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache”, Botoșani.

În cadrul Festivalului vor fi prezente trupe de teatru din diverse țări, cum ar fi Slovacia, Ungaria, Moldova, Armenia sau Brazilia. Festivalul Internațional de Teatru monolog este organizat de Consiliul orașului Ujhorod și Editura Ziarului YASNO.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...