spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTVlad Plăcintă - "Casa Nicolae este salvarea părinţilor şi bunicilor străzii"

Vlad Plăcintă – „Casa Nicolae este salvarea părinţilor şi bunicilor străzii”

Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei „Salvează o Inimă”, a anunţat că asociaţia pe care o conduce se implică în modernizarea Casei Nicolae, aflată în comuna Frumuşica, un proiect derulat de Asociaţia HAPPY. Casa Nicolae va deveni cămin pentru zeci de persoane fără adăpost, însă, pentru aceasta, este nevoie de implicarea oamenilor care cred în puterea faptelor bune.

Am luat decizia să ne implicăm ca organizație în modernizarea Casei Nicolae din Comuna Frumușica Județul Botoșani.

Donează și tu nu rămâne indiferent: https://bit.ly/2XopM8N

Fotografia de mai jos este reală și nu mi-am imaginat niciodată că în secolul XXI să fie persoane să trăiască în așa condiții.

Bolnavi, neputincioși și obosiți de anii pe care îi duc în spate, pentru ei viaţa independentă nu mai este posibilă. Am pierdut mulți <părinți,  frați, surori, bunici> pe stradă. Au fost bătuți, agresați, batjocoriți,  înfometați….sfârșitul unora a fost crunt, tragic, violent , la fel ca și lupta lor de supraviețuire noapte de noapte pe stradă. Am decis să schimbăm acest lucru – Casa Nicolae este salvarea părinților și a bunicilor străzii! Nu suntem aici pentru a judeca și condamna pe nimeni, suntem pentru a ajuta, a înțelege și a proteja”, a transmis Vlad Plăcintă.

Persoanele care doresc să sprijine acest proiect pot dona orice sumă în conturile Asociaţiei „Salvează o Inimă”.

Denumire entitate:  Asociaţia “Salvează o Inimă”

Cod de înregistrare fiscală:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

REVOLUT: 0752.753.540

Banca Transilvania Botoşani

La mențiune plată/detalii plată trebuie specificat – Casa Nicolae.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...