sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAcum - Semnale editoriale și recital de poezie la Memorialul Ipotești

Acum – Semnale editoriale și recital de poezie la Memorialul Ipotești

La această oră, Memorialul Ipoteşti găzduieşte un semnificativ Semnal editorial. Cei interesați pot urmări manifestarea pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești. Aceasta este parte a ediţiei a treia a Atelierelor CreativLit, organizate de Memorialul Ipotești.

Editura Eikon, prin directorul Valentin Ajder, lansează, în prezența autorilor, volumele de poezie, proză și critică literară editate în ultimii ani: Ion Munteanu, Merindele cuvântului / Les vivres de la parole; Denisa Crăciun, Între sistolă și epistolă; A.T. Branca, Nimic esențial; George V. Precup, Aferim și Culoarea coniacului tânăr; Vasile Iftime, Piatră peste piatră; Vianu Mureșan  ¡Bravo, campeón!; Christian Crăciun, Ucronia eminesciană și Lectio incerta I și II.

Încă de la înființare, în anul 2003, Editura Eikon s-a remarcat printr-un program editorial divers, dezvoltat progresiv, prin seriile și colecțiile editate, către multiple domenii de interes cultural ‒ filosofie, istorie, psihologie, religie, teatru, muzică, beletristică ‒, ajungând în prezent să aibă un portofoliu de peste două mii de titluri publicate.

Promotoare a culturii scrise, Editura Eikon a organizat numeroase turnee literare ce au însemnat peste trei mii cinci sute de lansări de carte, două festivaluri naționale de carte, obținând premii și distincții care aduc recunoaștere actului cultural temeinic și substanțial întreprins„, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...