spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTPolițiștii de la Biroul de Siguranță Școlară ajung și în unitățile de...

Polițiștii de la Biroul de Siguranță Școlară ajung și în unitățile de învățământ din județ

Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară și-au luat munca în serios. În perioada 24-28 septembrie a.c., aceștia, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier și de la birourile și formațiunile teritoriale, au participat la activități de educație pentru siguranța rutieră derulate în mai multe unități de învățământ din Botoșani, Flămânzi, Mihăileni și Săveni.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei ”10 LA SIGURANȚĂ RUTIERĂ”, prilej cu care peste 300 de elevi ai unităților școlare au beneficiat de recomandările și sfaturile polițiștilor cu privire la regulile de circulație pe care trebuie să le respecte.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean spun că polițiștii vor organiza astfel de vizite, pe tot parcursul anului școlar, în mai multe unități de învățământ pentru realizarea unei mai bune informări cu privire la siguranța rutieră și schimbarea atitudinilor față de anumite comportamente ale pietonilor, pasagerilor și bicicliștilor.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
14.5 ° C
15.5 °
14.4 °
60 %
3kmh
30 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...