sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăSportAstăzi, ora 14.30: FC Botoșani – FC Voluntari

Astăzi, ora 14.30: FC Botoșani – FC Voluntari

FC Botoșani – FC Voluntari se va disputa sâmbătă, 4 mai, de la ora 14:30 pe stadionul „Municipal”, duelul urmând a deschide runda a VIII-a din play-out-ul SuperLigii.

Aflate în luptă directă pentru salvarea de la retrogradare, cele două formații sunt despărțite de doar o lungime în clasament, FC Botoșani fiind pe locul 6 cu 24 de puncte, în timp ce FC Voluntari ocupă locul 7 cu 23 de puncte.

Runda precedentă „roș-alb-albaștrii” au obținut o victorie de aur, 2-1 pe „Ilie Oană” din Ploiești cu Petrolul, reușind cu cele trei puncte câștigate să urce pentru prima dată în acest campionat deasupra liniei retrogradării, ocupând în acest moment ultima poziție care asigură prezența fără emoții la startul ediției viitoare a SuperLigii. De menționat ar fi că, cu rezultatul de la Ploliești, echipa pregătită de Bogdan Andone a ajuns la patru meciuri consecutive fără eșec în SuperLigă, seria cuprinzând trei victorii și o remiză. În total, în acest play-out, botoșănenii au bifat patru victorii, o remiză, suferind și două eșecuri.

De partea cealaltă, FC Voluntari vine pe „Municipal” după remiza de pe „Arcul de Triumf” cu Dinamo, scor 1-1, acesta fiind al doilea rezultat de egalitate consecutiv al ilfovenilor după cel de pe teren propriu cu FCU 1948, scor 0-0. În total, în acest play-out, formația pregătită de Florin Pîrvu a bifat trei remize, împărțindu-și în mod egal victoriile și eșecurile, câte două la număr.

În „regular”,  ilfovneii s-au impus în turul de pe „Anghel Iordănescu”, scor 2-1, în returul de pe „Municipal” rezultând o remiză spectaculoasă, scor 3-3.

FC Botoșani – FC Voluntari se va disputa sâmbătă, 4 mai, de la ora 14:30, confruntarea fiind în direct pe Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.

Echipe probabile: FC Botoșani – FC Voluntari
FC Botoșani:
Kukic – Pedro, Sadiku, G. Miron, Al. Țigănașu – Ed. Florescu, Aldair, Dican – Mitrov, E.Lopez, Ofosu.
FC Voluntari: J. Fernandez – Paz, Turda, Matricardi, I. Armaș, Aliji – V. Rață, Crepulja, Cascini – R.Popescu, Ad. Nemec

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
11.5 ° C
13.6 °
11.1 °
64 %
2.7kmh
83 %
sâm
18 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
23 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...