sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăNaționalUn funcționar prins în flagrant în timp ce încasa o șpagă a...

Un funcționar prins în flagrant în timp ce încasa o șpagă a leșinat la vederea mascaților

Un funcționar prins în flagrant în timp ce încasa o șpagă a leșinat la vederea mascaților. Tocmai primise 6.000 de euro.

Conform unor surse judiciare, funcționarului i s-a făcut rău când i-a văzut pe cei de la Direcția Generală Anticorupție (DGA).

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au dispus, la data de 11.05.2024, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, funcționar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău – Direcția Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, ambele infracțiuni cu aplicarea art. 38 alin 1 din C.p.

Totodată, față de inculpat a fost dispusă, la data de 12 mai, măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Articolul integral poate fi citit în Aktual24

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...