spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTAutorităţile se pregătesc să carantineze noi localităţi (video)

Autorităţile se pregătesc să carantineze noi localităţi (video)

Încă o comună din județul Botoșani urmează să fie carantinată, însă nu în totalitate. Este vorba de comuna Curtești, unde incidența a ajuns la 6,23 la mia de locuitori și unde autoritățile județului iau în calcul carantinarea pe sate.

Și asta pentru că, spune prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, carantinarea tuturor celor șase sate din comună ar presupune un efort deosebit pentru forțele de ordine în a asigura triajul celor care tranzitează sau ies din respectivele comune, drept pentru care vor fi carantinate și impuse restricții doar în localitățile cu focare COVID, respectiv Băiceni, Mănăstirea Doamnei și Curtești. „Am primit avizul de la Institutul Național de Sănătate Publică pentru comuna Curtești, care are șase sate. În momentul în care aș carantina comuna cu cele șase localități ar fi un consum imens de forțe. În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență vom stabili satele din Curtești care vor fi carantinate, și în special cele în care există focare, respectiv Băiceni, Mănăstirea Doamnei, Curtești. Aceste sate sunt în Zona metropolitană a municipiului Botoșani și va fi complicat de verificat, având în vedere că mulți cetățeni din Mănăstirea Doamnei, Băiceni, Curtești, lucrează în muncipiul Botoșani. Va fi un efort imens din partea forțelor de ordine, pentru că vor avea voie pe declarație pe proprie răspundere să meargă în municipiul Botoșani și aici se vor încadra toate acele excepții prevăzute de prevederile legale și fiind comune litrofe va fi un efort deosebit pentru forțele de ordine în a asigura triajul celor care tranzitează sau ies din respectivele comune”, a precizat prefectul județului Botoșani. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență urmează să se întrunească până la sfârșitul acestei săptămâni pentru a lua o decizie în acest sens.

Ce restricţii aduce carantina

În localităţile aflate în carantină este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces în afara celor deschise circulaţiei publice, pe drumurile judeţene, comunale şi forestiere.

Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, numai pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator, iar masca este obligatoerie peste tot. În intervalul orar 05.00-20.00, oamenii pot merge la cumpărături, la vaccinare, în interes profesional, pentru asistență medicală, în scop umanitar, voluntariat, pentru realizarea de activități agricole, pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, ori alte motive temeinic justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoane aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de famili, în vederea obținerii de documente ori pentru îngrijirea unei proprietați, dar numai pe bază de declarație pe proprie răspundere. În schimb, pentru intervalul orar 20.00-05.00, circulația persoanelor în afara locuinței este interzisă, cu mici excepții asemănătoate cu cele din starea de urgență (serviciu, cazuri medicale, asistență socio-medicală). Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Cei vaccinaţi pot circula

De menţionat este că, potrivit unor modificări aprobate la finele săptămânii trecute, persoanele vaccinate pot circula şi în perioada în care celelalte sunt vizate de restricţii, cu condiţia să prezinte certificatul verde. Persoanele imunizate pot participa şi la evenimente sportive, chiar dacă în localitatea respectivă indicele de infectare trece de 6 la mie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...