spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTPrimarii liberali și-au tras „partea leului” din miliardul scos din Fondul de...

Primarii liberali și-au tras „partea leului” din miliardul scos din Fondul de rezervă de premierul Cîțu

Lista cu toate primăriile și consiliile județene pentru care premierul Florin Cîțu a alocat miercuri prin Hotărâre de Guvern peste 1 miliard de lei din Fondul de rezervă bugetară a fost publicată joi seara (n.r. – 7 octombrie a.c.) în Monitorul Oficial.

Cele mai mari orașe din județ nu au primit niciun leu

Per total, județul a beneficiat de 19.629.000 lei, dar la o simplă parcurgere a listei se poate observa că cele mai mari localități ale județului, municipiile Botoșani și Dorohoi, nu au primit niciun leu, acestora alăturându-li-se comunele Brăești, Concești, Dimăcheni, Dobârceni, Havârna, Mitoc, Românești și Sulița, toate conduse de primari PSD, USR, PMP, ALDE, Pro România sau de independenți. În schimb, Consiliul Județean, controlat de adversarii politici ai liberalilor, a primit 4.629.000 lei, adică aproape un sfert (n.r. – peste 23%) din suma alocată județului, mare parte din bani urmând să ajungă la asistența socială și protecția copilului.

Diferențe la sumele de bani primite de orașe, în funcție de culoarea politică a primarilor

Cât privește localitățile urbane, acestea au primit în total 2,350 de milioane de lei, cea mai mare sumă fiind alocată orașului Flămânzi (1 milion de lei), unde primar este liberalul Oloieriu, în top urmând orașul Darabani cu 600.000 de lei și orașul Ștefănești cu 550.000 de lei. Pe listă mai figurează însă orașele Bucecea și Săveni, conduse de primari PSD, care au primit câte 100.000 de lei.

Comuna Mihai Eminescu din nou în top la banii primiți de la Guvern

Lista este completată de 62 de comune din județ, însă aici cele mai mari sume au fost alocate, fără niciun fel de dubii, comunelor conduse de primarii liberali. Astfel, comuna Mihai Eminescu este în top cu 750.000 lei, o sumă egală cu banii primiți de trei orașe la un loc (n.r. – Ștefănești, Bucecea și Săveni). Urmează apoi comuna Cristești (600.000 lei), comuna Păltiniș (550.000 lei), comunele Călărași, Ibănești și Tudora (500.000 lei), iar lista este continuată de alte trei comune Durnești, Răchiți și Ungureni care au primit câte 450.000 lei.

Comunele Coțușca, Frumușica, Leorda, Pomârla, Stăuceni vor beneficia de câte 400.000 lei, iar comunele Albești, Cândești, Copălău, Corlăteni, Cristinești, Hănești, Nicșeni au primit la rândul lor 350.000 lei. Urmează apoi două comune cu câte 300.000 de lei, respectiv Blândești și Rădăuți Prut, singurul element comun fiind faptul că aici sunt primari liberali. În schimb, comunele Ripiceni (n.r. – condusă tot de un primar liberal) și Suharău (primar independent), vor beneficia de 250.000 lei, iar comuna Bălușeni, condusă de un primar social democrat, a primit 200.000 lei.

31 de comune au primit câte 50.000 de lei

Sumele cele mai mici, de câte 50.000 de lei, au fost repartizate comunelor Adășeni, Avrămeni, Cordăreni, Corni, Coșula, Curtești, Dersca, Drăgușeni, Hilișeu–Horia, Hlipiceni, Hudești, Lozna, Lunca, Manoleasa, Mihălășeni, Mileanca, Prăjeni, Răuseni, Roma, Santa Mare, Șendriceni, Știubieni, Todireni, Trușești, Unțeni, Văculești, Vârfu Câmpului, Viișoara, Vlădeni, Vlăsinești și Vorona, unde primarii aparțin unor alte partide politice decât PNL.

Modul în care s-au împărțit banii a generat reacții negative atât la adresa premierului demis Florin Cîțu, cât și la adresa președintelui României, Klaus Iohannis, majoritatea adversarilor politici acuzând faptul că actualul prim-ministru ar fi încercat astfel să-și răsplătească primarii care l-au votat la Congresul PNL, ajutându-l astfel să preia funcția de președinte al partidului.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...