spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTScanarea beciurilor din Centrul Istoric debutează cu rezultate spectaculoase

Scanarea beciurilor din Centrul Istoric debutează cu rezultate spectaculoase

Primele teste făcute ieri în Centrul Istoric municipiului Botoşani, în cadrul Proiectului transfrontalier „Back to Our Common Roots” (Întoarcere la rădăcinile noastre comune), indică rezultate spectaculoase. Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Botoşani a postat primele fotografii realizate în debutul proiectului care vizează scanarea Centrului Istoric.

După primele teste care s-au făcut ieri, cu tehnologie de ultimă generaţie, rezultatele par spectaculoase. Se pare că există acea reţea de beciuri în Centrul Istoric, aşa cum s-a presupus în timp, din povestirile oamenilor şi din literatura de specialitate”, a declarat Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură.

Potrivit oficialului, ieri au fost efectuate primele teste cu echipamentele de scanare georadar şi 3D.

Această tehnologie nu se prea foloseşte în România. De fapt va fi chiar o noutate ceea ce facem noi în Centrul Istoric, dincolo de toată povestea. Chiar vom avea ceva ce nu există în România”, a explicat Dănuţ Huţu.

În perioada următoare va urma scanarea efectivă supraterană non-invazivă şi subterană, realizarea turului virtual şi a hărţii interactive. În final, va fi realizat un raport ştiinţific ce va confirma sau infirma mitul reţelei de beciuri din Centrul Istoric.

Noi trebuie să intrăm în toate beciurile, este ceva de lucru. Rezultatul va fi anunţat, cel mai probabil în luna februarie 2022. Noua tehnologie permite tot felul de chestii interactive. Practic, noi ne-am mai gândit la ceva, va fi cu adevărat spectaculos. Adică vom putea face cu turiştii tururi virtuale. Aceştia să se plimbe prin Centrul Istoric, dar de fapt să fie ca şi cum ar merge prin beciuri. Va fi un proiect interesant pentru Botoşani şi pentru România”, a concluzionat Dănuţ Huţu.

În Centrul Istoric va fi înfiinţat un nou muzeu

Proiectul „Întoarcere la rădăcinile noastre comune” este implementat de Primăria Municipiului Botoșani, în calitate de lider de parteneriat, alături de Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani, iar din Ucraina partenerii proiectului sunt Direcția pentru Dezvoltare Economică, Ecologie și Eficiență Energetică din cadrul Primăriei Ivano Frankivsk și Centrul de Resurse pentru Dezvoltare Municipală și Regională.

Valoarea acestui proiect transfrontalier este de 938.560 de euro, din care 520.800 de euro pentru municipiul Botoşani. Proiectul presupune scanarea Centrului Istoric şi înfiinţarea Muzeului Multimedia al Diversităţii Culturale Botoşani. Muzeul va fi amenajat într-un beci aflat sub clădirea din Piaţa 1 Decembrie, 45, vizavi de Biserica Uspenia. Partenerii din Ucraina vor înființa un muzeu dedicat armelor, într-o clădire de patrimoniu din orașul Ivano Frankivsk.

Sursa foto – CNIPT Botoşani

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...