spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTEra să intre cu maşina în mall la beţie (video)

Era să intre cu maşina în mall la beţie (video)

De beat ce era, un botoşănean a lovit cu maşina unul dintre zidurile de la Uvertura Mall.

Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, se afla la volanul unui autouturism marca Opel, într-una dintre parcările din afara mall-ului. Într-o stare avansată de ebrietate, acesta s-a urcat la volan şi a încercat să plece cu maşina, dar s-a oprit în primul zid care i-a ieşit în cale, fiind la un pas de a lovi şi două femei care circulau în zonă.

Oamenii care au văzut incidentul au sunat imediat la 112, la faţa locului sosind un echipaj de poliţie, care a încercat să îl legizimeze pe bărbat, acesta abia a reuşit să scoată actele să le prezinte şi cu greu a reuşit să sufle în fiolă. Rezultatul a fost de 1.07 alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la Urgenţe, pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Din cauza stării în care era, acesta a şi adormit la Urgenţe, după ce cadrele medicale i-au pus o perufzie, pentru a-şi mai reveni. „Nici nu mai ştia ce sau cât a băut. Doar dădea din cap afirmativ”, a spus un angajat al UPU-SMURD.

Ulterior, şoferul turmentat a fost condus la sediul Poliţiei Rutiere, fiind nevoie ca doi poliţiti să îl sprijine în permanenţă, pentru a nu cădea din picioare. „În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...