duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTSpectacol omagial dedicat maestrului Ioan Cobâlă

Spectacol omagial dedicat maestrului Ioan Cobâlă

Orchestra “Rapsozii Botoșanilor” organizează un spectacol omagial dedicat maestrului Ioan Cobâlă care a trecut de curând la cele veșnice. Spectacolul “O viață dedicată folclorului românesc” va marca și deschiderea stagiunii 2021-2022 și va avea loc marți, 30 noiembrie, de la ora 17.00, la Casa de cultură a Sindicatelor “Nicolae Iorga” din Botoșani.

Printre artiștii de muzică populară care vor urca pe scenă se află Dan Doboș, managerul orchestrei, Laura Lavric, Daniela Condurache, Elena Mândrescu, Iustina Irimia, Simona Dupu, Loredana Călin, Cornelia Ciobanu și Constantin Petrescu.

Cei care doresc să participe trebuie să prezinte certificatul verde sau un test PCR negativ. Intrarea se face pe bază de invitație, iar acestea vor putea fi obținute începând cu 26 noiembrie de la sediul Orchestrei “Rapsozii Botoșanilor”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
25.6 ° C
25.6 °
25.5 °
42 %
0.7kmh
0 %
D
31 °
lun
31 °
mar
31 °
mie
30 °
J
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...