Percheziții la braconierii care au bătut un vânător. Trei suspecți reținuți pentru 24 de ore (VIDEO)

La data de 5 decembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri de 28, 22 și 23 de ani, din comuna Roma, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 12 noiembrie 2021, în jurul orei 22:30, ar fi distrus elemente din caroseria autoturismului persoanei vătămate, un bărbat de 53 de ani, din municipiul Botoșani și l-ar fi agresat pe acesta, provocându-i leziuni corporale. În această dimineață, 5 decembrie a.c. au fost puse în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptelor, din comuna Roma, prilej cu care au fost identificate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză, precum și articole pirotehnice, câini din rasa ogar și fragmente osoase specifice animalelor sălbatice”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

În acest context, polițiștii au extins cercetările pentru infracțiunile de braconaj și operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Cei trei tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de 6 decembrie a.c. să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Protecția Animalelor, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

De asemenea, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului de Operațiuni Speciale și a Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.

Incidentul violent a avut loc pe 12 noiembrie, în timpul unei acțiuni de control a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) pe un fond de vânătoare aflat între comunele Roma și Dimăcheni. Atunci, mașina în care se afla Vasile M. a fost blocată pe un drum de un autoturism de teren din care au coborât cinci bărbați, care au intrat în mașină peste vânător și au început să-l lovească. Bărbatul avea asupra lui şi arma de vânătoare, pe care atacatorii au rupt-o, după care i-au vandalizat mașina. O a doua mașină care aparținea AJVPS, și în care se afla paznicul de vânătoare, a fost atacată și ea, indivizii reușind să spargă geamurile până la venirea jandarmilor, care erau şi ei în zonă, dar mai departe de vânători. Braconierii au fugit, iar vânătorul agresat a fost transportat la Urgențe la spital cu un traumatism cranio-facial acut închis, traumatisme la ambii ochi și pe corp, fiind nevoie și de mai multe copci pentru a-i fi suturate plăgile deschise. În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.

 

Deja ai votat!