sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTFetiță trimisă în stare critică la Suceava după un accident de groază...

Fetiță trimisă în stare critică la Suceava după un accident de groază (video)

Copila de șase ani, care a fost victima unui grav accident de circulație, a fost transferată la Suceava. Micuța era la colindat, vineri seară, când a fost lovită de un autoturism pe drumul dintre Darabani și Dorohoi.

Copila a ajuns la Secția de Pediatrie, unde a fost intubată și ventilată mecanic, după care direcționată către secția de neurochirurgie a Spitalului Județean Suceava. “Copilul a fost diagnosticat cu multiple fracturi la oasele craniului și feței, cheguri de sânge la nivelul cutiei craniene și contuzii la ambii plămâni. Starea este una critică”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

Copila urma să fie supusă unei intervenții chirurgicale de urgență la Suceava, prognosticul medicilor fiind unul rezervat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
15.6 ° C
15.6 °
15.5 °
89 %
0.8kmh
11 %
S
31 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...