joi, iunie 26, 2025
AcasăLocal BTCălugăr mort de frig

Călugăr mort de frig

Moarte cumplită pentru in călugăr de la o mănăstire din județ.

În vârstă de 91 de ani, bătrânul era călugăr la Schit Oneaga, iar în cursul zilei de duminică a dispărut de la schit.

Acesta a fost căutat de familie și ceilalți călugări, fiind găsit de o nepoată de-a sa, luni dimineață, căzut într-o râpă dintr-o pădure din zonă. Bătrânul era înghețat de frig și a fost preluat de o ambulanță și transportat la Urgențe. “Pacientul a ajuns la spital în șoc hipotermic, cu temperatura de 30 de Grade Celsius. A fost internat pe secția medicală în stare critică. Din păcate, la 24 de ore a survenit decesul”, a precizat un medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. “A fost înregistrat un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile corespunzătoare”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
20.6 °
18.3 °
74 %
4kmh
91 %
J
28 °
vin
27 °
S
24 °
D
24 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Înainte să dai vina pe duşmani, s-ar putea să constaţi că altcineva îţi zgârie maşina.

EDITORIAL

Nu sunt bani, suntem în criză și trebuie să luăm măsuri dure pentru a ieși la liman. Numai asta auzim zilele astea și acele...

EPIGRAMA ZILEI

Astăzi, Făt Frumos așteaptă De la Zmeu, chestii concrete: Ne batem în luptă dreaptă Sau în drone și rachete?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...