marți, martie 28, 2023
AcasăLocalNemulţumiri din cauza gropilor de pe străzi

Nemulţumiri din cauza gropilor de pe străzi

Din ce în ce mai mulţi botoşăneni se declară nemulţumiţi de gropile rămase în carosabil după intervenţiile echipelor Nova Apaserv. Pe pagina de facebook a Consiliului Local o botoşăneancă a postat câteva fotografii cu gropile rămase lângă un complex comercial de pe Calea Naţională. „Oare pentru ce plătim impozite şi taxe? S-a lucrat o săptămână acolo. Iar acum este o săptămână de când stă aşa. Chiar este normal aşa ceva? Este strada din spate la Pro Casa, Calea Naţională”, a transmis botoşăneanca.

Alte persoane au reacţionat arătând că sunt probleme şi în alte zone, cum ar fi strada Iuliu Maniu, Centrul Vechi, Nicolae Iorga etc.

Există un regulament aprobat de Consiliul local, în care este precizat termenul maxim pentru refacerea carosabilului în caz de defect. Vă rog pe toţi care vedeţi astfel de spărturi să postaţi pe grupul Consiliul Local Botosani, acolo sunt mai multi consilieri, printre care şi cei care se ocupă de partea asta de refaceri. Poate oamenii chiar nu ştiu de gropi, iar cei de la Nova nu au interes să se ştie. Dacă le faceţi publice, vor trebui să se mişte”, a răspuns Marcel Gheorghiţă, consilier municipal USR.

Viceprimarul Liviu Toma, edil care coordonează activitatea Poliţiei Locale, a declarat că astăzi sau mâine cel târziu la faţa locului vor ajunge poliţişti din cadrul Compartimentului disciplina în construcţii pentru a stabili ce operator a avut acolo aviz de spargere a carosabilului şi a dispune măsurile care se impun.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.2 °
81 %
11.2kmh
100 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
12 °
vin
11 °
sâm
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când vrei să protejezi pietonii, ori apar unii care pun beţe-n roate, ori alţii care pun roate-n beţe.

EDITORIAL

Cu ani în urmă, pe vremea când Michael Schumacher domina detașat Marele Circ, transmisiunile în direct erau întrerupte de o reclamă în care protagonist...

EPIGRAMA ZILEI

Oltenii din Parlament, (Opozanții, evident !) Strigau toți în gura mare Că ... fură la guvernare !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...