spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTPermis de conducere fals cumpărat cu 300 de euro

Permis de conducere fals cumpărat cu 300 de euro

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca au descoperit un permis de conducere fals folosit de un tânăr din Republica Moldova. Falsul a fost descoperit miercuri seară (n.r. 23 februarie a.c.), când în PTF Stânca s-a prezentat tânărul în vârstă de 27 de ani, cu intenția de a ieși din România, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Moldova, valabil pentru categoriile B și C.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că permisul este fals, iar cel în nu este deținător de permis de conducere.

„Persoana a declarat că a procurat documentul în urmă cu câteva luni de zile prin intermediul unui prieten, cetățean din Republica Moldova, care i-a promis că îl ajută să procure un permis de conducere, valabil pentru categoriile B și C, pentru a-l folosi la locul de muncă, plătindu-i suma de 300 de euro”, a precizat Tatiana Radu, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...