luni, martie 20, 2023
AcasăLocalZeci de amenzi după controalele făcute de ITM în benzinării

Zeci de amenzi după controalele făcute de ITM în benzinării

Comisarii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Botoșani au efectuat o serie de verificări în stațiile de distribuție a carburanților din județ, după isteria creată de creşterea preţurilor. Astfel, în urma controalelor, realizate în perioada 10-16 martie, au fost aplicate 37 de sancțiuni, dintre care șapte amenzi în valoare cumulată de 27.500 de lei.

Verificările au vizat modul în care sunt îndeplinite cerințele minime de securitate sau protecție a lucrătorilor și respectarea prevederilor legale privind încheierea,modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatori.

Nereguli în domeniul relaţiilor de muncă

Inspectorii ITM au găsit mai multe nereguli în urma controalelor. Astfel, în domeniul relațiilor de muncă, au fost finalizate 15 controale, în cadrul cărora au fost aplicate angajatorilor șase sancțiuni, dintre care patru amenzi în valoare totală de 7.500 lei și două avertismente. De asemenea, s-au dispus 20 de măsuri pentru remedierea neconformităților constatate.

„Deficiențele cele mai des întâlnite au fost neprecizarea desfășurării activității în schimburi, nespecificarea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru, nepăstrarea la punctul de lucru a copiilor contractelor individuale de muncă pentru salariații care își desfășoară activitatea în acel loc”, au transmis reprezentanţii ITM.

Cele mai frecvente deficiențe întâlnite sunt în domeniul securității în muncă

În controalele efectuate de ITM s-a constatat că la Botoșani nu se respectă securitatea și sănătatea în muncă. Mai exact, inspectorii de muncă au efectuat 15 controale, în cadrul cărora s-au aplicat 31 de sancțiuni, dintre care trei amenzi în cuantum de 20.000 lei și 28 de avertismente.

Efectuarea controalelor a fost centrată pe evaluarea riscurilor specifice, luând in considerare riscurile generate de atmosferele explozive; deținerea autorizației de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă pentru toate activitățile desfășurate; întocmirea planului de prevenire și protecție; existența instrucțiunilor scrise emise de angajator, privind folosirea surselor de foc deschis și fumatul la locurile de muncă; asigurarea echipamentului individual de protecție și a semnalizării de securitate și sănătate la locul de muncă.

Totodată, a fost vizată respectarea interdicției de depozitare a materialelor combustibile sau necombustibile pe o distanță de 3 metri în jurul depozitelor de recipiente butelii.

„Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost neefectuarea controlului medical periodic de către toți lucrătorii, lipsa evidenței zonelor cu risc ridicat și specific, lipsa legăturilor la împământare a rastelelor cu butelii GPL, neasigurarea accesului lucrătorilor la Fișa de securitate, instruire necorespunzătoare, depășirea termenului de valabilitate la verificarea CNCIR la skid și buletinul de verificare la prizele de pământ”, se mai arată în comunicatul transmis de ITM.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
8.1 °
63 %
0.8kmh
98 %
lun
10 °
mar
15 °
mie
13 °
joi
17 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  La cât costă acum carburantul, mai bine investești într-un scaun și admiri ce mașină frumoasă ai.

EDITORIAL

Neputinciosul stat român, cu toate serviciile lui secrete și cu puzderia de instituții de supraveghere și control, a luat la cunoștință abia joia trecută...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă vreodată, într-o bună zi Colegi de opoziție ați fi, Aș spune, mai întâi de toate Că-n lume este și dreptate...     -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...